Evenimentul Zilei > Politica > Anunț ȘOC de la premierul Tudose: „Blocăm angajările, peste tot”
Anunț ȘOC de la premierul Tudose: „Blocăm angajările, peste tot”

Anunț ȘOC de la premierul Tudose: „Blocăm angajările, peste tot”

Pemierul Mihai Tudose a declarat, într-un interviu acordat postului Antena 3, că angajările în sectorul bugetar se vor îngheța.

Tudose a precizat că ar fi totuși și câteva excepții, iar orice șef de unitate va putea debloca unele posturi pe baza unui memoriu justificativ clar.

„Se îngheață angajările în sectorul bugetar, cu câteva excepții. Pe lângă aceasta, orice șef de unitate, orice minister venind cu un memoriu justificativ clar de ce vrem să angajăm, va primi aprobare pentru aceste locuri. Nu este un scop această blocare a angajărilor, ci un mijloc”, a spus Mihai Tudose, la emisiunea „Sinteza Zilei”, de la Antena 3. 

„Odată cu angajările nesăbuite, pentru că aici nu vorbesc de Poliție, vorbesc de 400 de milioane, de mii de agenții, de sinecuri și de eficientizare a angajaților care sunt deja pentru că nici nu dăm pe nimeni afară. Toată lumea spune că are nevoie de posturi ca să lucreze eficient. În regulă, hai să vedem cât de eficienți sunt cei care sunt angajați acuma și să-i punem la treabă. Este vorba de eficientizarea actului administrativ”, a mai spus Tudose.

 

Publicat in categoriile: Politica
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: