Premieră în NATO: Prima femeie şef al armatei într-un stat membru. Despre ce țară e vorba

Premieră în NATO: Prima femeie şef al armatei într-un stat membru. Despre ce țară e vorba

Pentru prima dată în istoria NATO, o femeie a fost numită la cârma armatei. Este vorba de Generalul Major Alenka Ermenc care a preluat funcția de șef al armatei slovene la predecesorul său, Alan Geder. Anunțul a fost făcut de Administrația din Slovenia care a specificat, în comunicatul oficial, faptul că ceremonia de învestire va avea loc miercuri.

Generalul Major Alenka Ermenc a fost investit de Administrația din Slovenia cu puteri depline în armata țării, au anunțat marți reprezentanții Guvernului de la Ljubljana, fiind singura femeie care se află în prezent la conducerea armatei unei țări din NATO, relatează The New York Times, potrivit știripesurse.ro.

Generalul Major Alenka Ermenc a preluat funcția de la predecesorul său, Alan Geder. Ceremonia de învestire va avea loc miercuri. Ermenc a devenit membru al armatei în 1991, anul în care Slovenia și-a declarat independența față de Iugoslavia.

Alenka Ermenc a absolvit Colegiul Regal de Studii de Apărare din Londra, Marea Britanie.

Ne puteți urmări și pe Google News

Promovarea sa în funcția de șef al armatei vine după schimbarea Guvernului din luna septembrie, când Marjan Sarec a devenit prim-ministru al Sloveniei.