Pregătiți-vă de arșiță. România intră sub asediul unui nou val canicular
- Iulia Moise
- 14 iulie 2025, 19:53
canicula / sursa foto: dreamstime.comDupă o perioadă cu temperaturi mai apropiate de normalul climatologic al lunii iulie, România se pregătește pentru un nou val de caniculă, potrivit prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) pentru intervalul 14–27 iulie.
Conform specialiștilor, valul de căldură se va intensifica începând din a doua parte a săptămânii viitoare, afectând majoritatea regiunilor țării, cu temperaturi care vor depăși frecvent 35 de grade Celsius.
Banatul și Oltenia, cele mai afectate de caniculă
În Banat, primele zile ale intervalului se anunță călduroase, cu maxime de 33–35 de grade. Ulterior, între 17 și 18 iulie, se așteaptă o scădere a temperaturilor, însă de la 18 iulie valorile termice vor crește constant. Până la data de 22 iulie, se vor înregistra temperaturi caniculare, cu vârfuri de până la 37 de grade.
Pe timpul nopții, minimele nu vor coborî sub 18–19 grade. Un tablou similar este anticipat și în Oltenia, unde temperaturile se vor menține ridicate, iar în intervalul 14–17 iulie se vor înregistra frecvent maxime între 34 și 36 de grade. O ușoară răcire este estimată pentru 18 și 19 iulie, dar ulterior canicula va reveni în forță.
Instabilitate atmosferică temporară în mai multe regiuni
În Crișana, Transilvania, Maramureș și Moldova, începutul perioadei va fi caracterizat de vreme caldă, dar cu episoade de instabilitate atmosferică între 16 și 19 iulie.
Temperaturile vor scădea temporar, cu maxime ce pot ajunge la doar 23–25 de grade în jurul datei de 17 iulie. Cu toate acestea, după data de 19 iulie, valorile termice vor crește din nou, atingând maxime de 33–34 de grade, în special în jurul datei de 22 iulie.
În Moldova, vremea va rămâne în general caldă, cu maxime în jurul valorii de 32 de grade. În sudul regiunii, temperaturile vor fi ușor mai ridicate, cu episoade izolate de caniculă.

instabilitate atmosferica / sursa foto: dreamstime.com
Instabilitatea atmosferică va fi prezentă aproape pe tot parcursul intervalului, dar se va manifesta mai ales local și în a doua parte a zilei. Cele mai semnificative fenomene de instabilitate sunt așteptate între 17 și 19 iulie.
Prognoză meteo: caniculă și în zonele montane și Dobrogea
În zonele montane, regimul termic va fi peste normal până la mijlocul lunii iulie, cu maxime de până la 22 de grade. După o scurtă răcire în weekendul 19–20 iulie, temperaturile vor crește din nou, urmând ca în jurul datei de 22 iulie să se înregistreze maxime de 24 de grade. Instabilitatea atmosferică va fi accentuată în întreaga perioadă.
În Dobrogea, temperaturile maxime se vor situa între 30 și 34 de grade, iar minimele între 19 și 23 de grade. În a doua parte a intervalului, sunt așteptate valori termice și mai ridicate, cu posibile zile caniculare.
Manifestările de instabilitate atmosferică vor fi mai probabile în jurul datelor de 15, 18 și 19 iulie.
Meteorologii avertizează că acest nou val de căldură va afecta majoritatea regiunilor țării, iar canicula va persista cel puțin până la sfârșitul lunii iulie, cu puține episoade de răcorire semnificativă.
Populația este sfătuită să ia măsuri de protecție, în special în orele de vârf, și să evite expunerea prelungită la soare.