Un preot catolic italian de origine română, Antoniu Petrescu, crede că îi poate slăvi pe Dumnezeu şi pe Elvis Presley în acelaşi timp, relatează Reuters.
Născut în România, la Bucureş ti, Petrescu (34 de ani) este preot catolic al Catedralei „Dei Marsi“ în oraşul Avezzano, iar în timpul liber se îmbracă în costumele regelui rock’n’rollului şi cântă muzica acestuia. Preotul român spune că, în opinia sa, Elvis este o sursă de inspiraţie pentru credinţa creştină, deoarece „Regele“ cânta „în general, despre iubire“. Predici inspirate de Celine Dion
Petrescu a ajuns în Italia acum 15 ani pentru a-şi urma vocaţia religioasă, iar pasiunea pentru Elvis a început pe când avea 10 ani. Românul afirmă că pe Elvis îl consideră „un show-man prin excelenţă, care a influenţat muzica, vestimentaţia, şi stilul de viaţă al tuturor“. Însă muzica preferată de preot nu se opreşte la Elvis, românul adăugând în predicile sale şi versuri de la cântăreţe precum Celine Dion.