Povestea INCREDIBILĂ a unui deputat. E strănepotul unui sfânt, ucis de turci acum un VEAC
- Sorana Pătra șcu
- 7 mai 2018, 11:26
Parlamentarului Varujan Pambuccian are o poveste ieșită din comun de viață. Este strănepotul unui sfânt, ucis de turci acum un veac și purtând numele de Mesia. Totodată, tatăl său s-a născut într-un grajd, precum Iisus, bunicii au scăpat ca prin minune să fie îngropați de vii în deșertul sirian și au fost salvați de un afacerist arab, unchiul i-a fost aruncat de viu într-o groapă cu copii morți și recuperat ulterior.
Halucinanta poveste a fost spusă în plen, în aceste zile, cu ocazia prezentării unei declarații politice prin care mai mulți deputați cer ca România să recunoască oficial genocidul armean din 1915 (vezi foto), în care au murit 1,5 milioane de armeni, de mîna turcilor. „Genocidul comis de către autorităţile Imperiului Otoman împotriva armenilor reprezintă una dintre aceste cumplite traume ale omenirii.
”Noi, semnatarii prezentei declaraţii, considerăm că a venit timpul ca Parlamentul României să adopte, la rândul său, o Rezoluţie privind recunoaşterea acestui genocid şi ne manifestăm speranţa că un mare număr de senatori şi deputaţi se vor alătura demersului nostru” spune Pambuccian.
Pambuccian a dezvăluit, cu acest prilej, informații șocante despre familia sa: „Vreau să vă spun că am făcut această declaraţie şi cu gândul la străbunicul meu, care a fost ucis în timpul genocidului, în Adana. Îl chema Mesia. A fost, acum trei ani – alături de mulţi alţi martiri ai Genocidului armean, care au spus că decât să-şi piardă sufletul, mai bine îşi pierd trupul, neacceptând să renunţe la religia creştină – a fost canonizat şi este parte a unei icoane care se află astăzi la Sfântul Scaun al Ecimiadzin-ului.
Cu gândul la el am făcut această declaraţie, cu gândul la bunicii mei, care au fost duşi, în convoi, să fie îngropaţi de vii, în Deşertul de la Deir ez-Zor, din Siria. Pe unchiul meu, bunica l-a aruncat – avea un an – l-a aruncat într-o groapă cu copii armeni morţi. De acolo l-a ridicat o prietenă de-a ei şi i l-a înapoiat, atunci când a aflat că sunt în viaţă bunicii mei. Tata s-a născut lângă Damasc, într-un staul, pentru că bunicul a reuşit să fugă cu bunica mea, care era în luna a noua, din convoi. I-au adăpostit un prieten de afaceri al bunicului meu, arab. Şi tot el a reuşit să-i ducă pe un vapor, care a ajuns în Cipru, şi să-i salveze. Către toţi aceşti oameni obişnuiţi – turci, arabi, armeni, creştini catolici – care i-au ajutat atunci pe armeni, mă duce gândul acum. Către România, care a fost prima ţară care a primit refugiaţi armeni, prima ţară din lume, mă duce gândul acum. Şi în faţa tuturor acestor oameni mă plec până la pământ” a mai spus Pambuccian, citat Inpolitics.ro