ACŢIUNE. Deosebit de înspăimântător, "Potopul" dezvăluie neprevăzutul. În momentul în care o furtună coincide cu ridicarea unor valuri uriaşe pe Coasta de Est a Angliei şi devastează întreg oraşul Barrier, se produce haosul.
Vieţile a milioane de londonezi sunt în joc. Specialişti în marină, împreună cu expertul Rob, fosta lui soţie, Sam şi tatăl lui, Leonard Morrison, au la dispoziţie doar câteva ore pentru a salva oraşul de la dispariţie.
Furtuna continuă să se mute pe Coasta de Est a Marii Britanii, însă şeful biroului meteorologic, Keith nu crede că va ajunge până în Londra. "Când o furtună apare aşa brusc, nu există nicio metodă ştiinţifică de o prevedea", îi spune el deputatului PM.
Cum acesta vrea să fie cu un pas înaintea presei, încearcă să vadă dacă într-adevăr furtuna va ajunge şi în Capitala Angliei. În momentul când Keith anunţă faptul că nenorocirea se îndreaptă chiar spre ei, deputatul prevede o situaţie cât se poate de neagră.
Află deznodamântul filmului, în această seară, de la ora 22:00, la Kanal D.