Pot țânțarii să transmită coronavirusul? Răspunsul specialiștilor

Pot țânțarii să transmită coronavirusul? Răspunsul specialiștilor

Foarte mulți dintre noi și-au ridicat întrebarea dacă țânțarii ar putea transmite covid-19. Oamenii de știință sunt categorici cu privire la această întrebare și oferă detalii clare în acest sens.

Vremea caldă a venit iar apariția țănțarilor a început să ridice o întrebare cu privire la posibiltatea infectării cu noul coronavirus. Mulți dintre noi ne-am întrebat dacă țânțarii, vectorii multor boli, pot transmite Covid-19. 

Cum țânțarii reapar o dată cu vreme bună, atunci intervine și întrebarea dacă ar trebui să ne ferim de aceste insecte, știind că țânțarii pot fi vectori ai anumitor boli. 

Răspunsul specialiștilor este unul singur:  țânțarul nu este purtător al noului coronavirus. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a susținut: „Noul coronavirus nu poate fi transmis prin mușcătura de țânțar”. "Covid-19 este un virus respirator care se răspândește în principal din cauza picăturilor pulverizate atunci când o persoană infectată tușește sau strănută sau prin secreţiile nazale", a spus OMS.

Mai mulți medici și cercetători au confirmat aceste informații. "Trecerea virusului în sânge, chiar dacă există, este foarte lipsit de importanță" estimează Yves Van Laethem, infectiolog al CHU Saint-Pierre din Bruxelles, ca răspuns la RTL. „Putem considera că trecerea prin sânge este zero sau complet neglijabilă”.

Oamenii de știință cred că insectele nu joacă un rol în răspândirea virusurilor respiratorii precum noul coronavirus. Nici prin mușcături, nici prin contacte simple. Țânțarii sunt purtatori de multi agenți patogeni, cum ar fi febra dengue sau malarie, dar acestea sunt boli a căror încărcătură virală este în sânge. Întrucât coronavirusul este răspândit prin aerosoli (atunci când o persoană bolnavă tușește) sau prin contactul cu o suprafață infectată (prin intermediul mâinilor, apoi prin gură), nu există (cel mai probabil) nimic care să ne facă să ne fie frică de țânțari.

Ne puteți urmări și pe Google News