Porumboiu: „Misiunea mea s-a terminat de acum”

Porumboiu: „Misiunea mea s-a terminat de acum”

„Poliţist Adjectiv”, filmul regizorul român Corneliu Porumboiu, are astăzi premiera mondială, la secţiunea Un Certain Regard.

„Nici un festival care se respectă n-ar rata filmul lui Corneliu Porumboiu”, începe cronica din „Screen International”, ediţia specială de Cannes, împărţită pe străzi de dimineaţă. E exact ce-şi doreşte orice regizor să citească la cafea despre filmul său. Iar Porumboiu a primit exact ce visează orice tânăr autor încă de la primele exerciţii de regie: e pentru a patra oară la Cannes, are deja o Camera d’ Or pentru „A fost sau n-a fost?” şi o selecţie în a doua secţiune ca importanţă, Un Certain Regard.

„Nu-mi place să văd filme la Cannes”, spune, terminând o cafea, la o terasă vizavi de sala unde astăzi, la 11.00, „Poliţist, adjectiv” are premiera mondială. Îl aşteaptă o zi de interviuri, de impresii, întâlniri cu critici şi producători, însă n-ar vrea să se repete nebunia de acum 3 ani, când „a pierdut un an pe avion”.

Filmul îl are ca protagonist pe Cristi, un poliţist de provincie, care are de rezolvat un caz mărunt de consum de marihuana. Cazul îl pune însă în faţa unei probleme de conştiinţă: merită să ruinezi viaţa unui adolescent pentru câteva ţigări cu marihuana? Rolul principal îi revine lui Dragoş Bucur, iar cele secundare lui Vlad Ivanov, Ion Stoica şi Irina Săulescu. Locul filmării: Vaslui.

Ne puteți urmări și pe Google News

Te întorci la Cannes după 3 ani, cu al doilea film, un privilegiu de care nu se bucură mulţi cineaşti… Prima dată am venit la Cannes în 2004, cu un film studenţesc, „Călătorie la oraş” şi asta pentru mine e reperul în ce priveşte Cannes-ul, pentru că era filmul meu de diplomă, abia terminasem facultatea, încă mai aveam întrebări dacă o să reuşesc să fac film. Şi am venit la Cannes şi chiar am simţit că ceea ce fac e important. Ţin minte că am venit dimineaţa şi lumea alerga pe străzi de la un film la altul şi atunci am zis „Băi, ce se întâmplă? Filmul ăsta chiar e important, nu mi se pare doar mie”. După aceea am venit în 2005, pentru că eram rezident la Cannes, şi apoi în 2006, cu „A fost sau n-a fost?” în Quinzaine des Realisateurs, şi acum cu „Poliţistul”, pentru a patra oară.

Ai emoţii pentru vizionare? E prima ieşire în lume a filmului. Nu chiar ca la început, dar am emoţii pentru că e prima vizionare publică. Misiunea mea s-a terminat de acum, filmul porneşte singur.

Şi „Screen International” şi „Variety” au publicat două cronici elogioase. Deci ai pornit cu dreptul. Sincer, pe mine mă interesează foarte tare să ajungă în săli, să aibă un distribuitor în vremurile astea. Iar Cannes-ul e o modalitate de lansare, sunt foarte mulţi oameni din business care-l văd şi care l-ar putea promova.

Ai vreo temere că „Poliţist, adjectiv” va prinde la critici, nu şi la publicul larg? Ştii, noi avem o atitudine foarte superioară faţă de public. Vai, publicului o să-i fie greu... Dar nu-i aşa. Eu cunosc profesori din Vaslui sau economişti din Iaşi sau prieteni de-ai mei din domenii foarte diferite care au cultura necesară să vadă orice film. Noi ne cam temem, aşa, şi ne înconjurăm de o cochilie. E drept că majoritatea oamenilor văd cinema-ul ca entertainment, vor să iasă din lumea lor, şi nici nu mă aştept ca la filmul ăsta să am un public de week-end, de mall. Însă există un public pentru film de autor şi nu e cazul să fim atât de „protectori” şi de superiori. Dacă filmul e bun, până la urmă va ţine.

Filmul e mai sobru decât precedentul, mai puţin spumos. I-ar putea surprinde pe fanii lui „A fost sau n-a fost”? Eu îl consider un pas înainte. El preia oarecum nişte teme din precedentul. Dacă în „A fost sau n-a fost?” aveai trei definiţii ale Revoluţiei şi trei personalizări, aici am mers mult mai adânc în concept şi în sensul cuvintelor. Clar, nu e atât de spumos, dar e foarte ironic şi chiar absurd. Chiar e un pas înainte şi m-am gândit mult la ce cred eu că e cinema-ul acum şi la ce am eu de oferit.

E un film foarte bine şlefuit la nivelul dialogului. Cât de mult ai lucrat la replici? Cele mai importante scene de dialog au rămas exact aşa cum le-am scris de prima dată. Chiar mă certam cu Vlad Ivanov la un moment dat, pentru că eu voiam să schimb un cuvânt şi el nu mă lăsa, atât era de prins de rol şi de personaj. Un cuvânt şi nu m-a lăsat!

L-ai descris la început ca pe un „fals policier”. De la ce a pornit iniţial ideea scenariului? M-a frapat foarte mult o istorie din asta, cu un frate care-şi trădase fratele. Aflase că fuma sau lua droguri şi spusese, ceva de genul ăsta. Cumva, pare o chestie banală, normală, dar în spate se ascunde o chestie biblică, un Abel şi Cain. Aici am început să mă întreb ce înseamnă legile în raport cu lumea noastră, ce înseamnă cuvintele, ce au ele în spate. Apoi am reconstituit totul, pornind de la ce m-a intrigat. Cred că subiectele te aleg ele până la urmă, pentru că un an te obsedează o idee, apoi alta şi tot aşa. Ca atunci când am văzut emisiunea aia şi mi-a rămas în cap – practic am scris scenariul la „A fost sau n-a fost?” într-o lună. A contat şi căutarea mea în zona asta a absurdului, a lumii în care nu ne prea mai tolerăm.

Ai două personaje foarte puternice, jucate de Dragoş Bucur şi Vlad Ivanov, care ies cu totul din clişeele poliţistului... Am prieteni care lucrează în poliţie şi ştiu mai multe despre lumea aceea şi despre cum se lucrează. În România, clişeul ăsta e foarte facil, suntem ironici etc., însă realitatea e cu totul alta. Mulţi dintre oamenii aia sunt buni şi când muncesc o fac foarte precis. Foarte mulţi au cazuri mici şi eu cred că în cazurile mici te defineşti când vine vorba de conştiinţă. Când ajungi să cunoşti lumea asta foarte bine, nu mai eşti atât de ironic. La documentare, m-a fascinat munca asta, căutarea lor.

Vlad Ivanov e chiar tipul de şef riguros şi scrupulos până aproape de absurd, anti-şeful din glumele noastre cu poliţişti. În lumi ca ale noastre se nasc tipul ăsta de personaje, într-o lume coruptă care n-are ce să prindă şi se prinde de cuvinte. E o lume atât de incertă, o lume în care totul e în tranziţie, până şi cuvintele, de aceea fiecare îşi reconstruieşte realitatea. Vlad Ivanov devine un mic Dumnezeu folosindu-se de cuvinte. În lumi din astea se nasc utopiile. De aceea, de la scenografie la cuvinte, totul e foarte bine calculat: gropile, calculatoarele nefolosite, cuvintele care-şi schimbă sensul. Am lucrat mult la limbajul trupului cu Dragoş, la felul în care se uită, stă, urmăreşte. În cinema, timpul pe care îl laşi personajului să existe pur şi simplu e mai important decât 20 de pagini de text. Ăsta e cinema-ul până la urmă. Cred că esenţa cinema-ului e undeva pe la începuturile lui, în filmul mut. Pentru că e foarte multă expresie.

E primul an la Cannes când două filme româneşti concurează pentru aceleaşi premii... Cinema-ul românesc e o voce. E o generaţie care a plecat de la nimic şi uite că face nişte lucruri extraordinare. Să ai atâtea premii când te-ai împiedicat acasă de scandaluri în cinematografie şi să fii privit afară mai bine decât în ţara ta... E o perioadă bună, sper să continue. Deocamdată avem agent de vânzare, sper să ne găsim distribuitor. Cred că ţările mari, unde se consumă cinema de autor, vor cumpăra filmul.

Am foarte multe idei, dar nu am timp. Sper să se termine foarte repede partea asta care mă implică şi pe mine în promovare şi să mă apuc de scris. Visul meu e să nu mai pierd un an pe avioane şi să pot să-l fac pe următorul.

Dacă vei lua un premiu la Cannes, asta te aşteaptă... Sper să nu (râde). Acum sunt mult mai relaxat când vine vorba de premii. Ele contează pe termen scurt, dacă un film e bun, rămâne, dacă nu, nu. SUCCES

Filme româneşti în Statele Unite

„Poliţist, adjectiv” al lui Corneliu Porumboiu are deocamdată doar un agent de vânzări, Coach 14, care va căuta distribuitori la Marche du Film de la Cannes. „Amintiri din Epoca de Aur”, produsă de Cristian Mungiu (va avea premiera la Un Certain Regard, marţi) şi-a găsit distribuitor pentru Statele Unite - compania IFC Films a cumpărat drepturile şi va lansa filmul în 2010. IFC Films a distribuit în trecut şi filmul laureat cu Palme d Or, „4 luni, 3 săptămâni şi 4 zile”.

„Sunt fericit că IFC Films a decis sã fie din nou aproape de mine pentru a continua sarcina dificilã de a prezenta filmele româneşti în Statele Unite", a declarat Mungiu. Cele şase comedii inspirate de legendele urbane apărute în comunism sunt regizate de Cristian Mungiu, Ioana Uricaru, Hanno Hoefer, Rãzvan Mãrculescu şi Constantin Popescu.

DRAMA TABU

Un „Brokeback Mountain” asiatic

Primul film din competiţie proiectat în festival, „Spring Fever”, al regizorului Lou Ye, e o dramă cu homosexuali care concurează varianta americană a lui Ang Lee. O femeie descoperă că soţul ei are un iubit cu ajutorul unui tânăr care face temporar pe detectivul. De aici un întreg şir de drame, însă atât de diluate, încât e puţin probabil să-i producă vreo emoţie privitorului.

Filmul nu spune mare lucru despre China, nici despre relaţiile homosexuale, e mai degrabă poetico-descriptiv şi senzual. În spatele camerei ghicim un regizor prins întrutotul de episoadele de sex dintre cei trei protagonişti (Lou Ye se dovedeşte totuşi surprinzător de pudic), uitând de scenariu, de spectator, de film.

El mărturiseşte, de altfel, că la scene foarte lungi, de 40 de minute, actorii uitau că sunt filmaţi. „Le-am dat să vadă filme. Filme care-mi plac, evident. În special „Macadam, cowboy” de John Schlesinger şi „My Own Private Idaho” de Gus Vant Sant. Restul ţine de încrederea reciprocă, stabilită între noi. Pentru că filmez cu o cameră digitală mică, le las actorilor extrem de multă libertate. Le indic situaţia, le trasez limitele spaţiului în care trebuie să se mişte şi apoi nu mai intervin. Nu există nici „Motor!” nici „Tăiaţi! Uneori uită că sunt acolo”

. Cineastul, interzis în trecut de autorităţile chineze pentru „Summer Palace”, un film despre evenimentele din piaţa Tiananmen, va produce câteva scântei la Beijing şi cu acest subiect tabu, filmat discret şi ţinut la tăcere până la Cannes. „În documentul Chinese Mental Health Regulations, din 2001, homosexualitatea încă era trecută ca o boală mintală. Însă în 2005 a avut loc un veritabil dialog între ministrul adjunct al Sănătăţii şi asociaţiile homosexualilor despre lupta împotriva SIDA. E un imens pas înainte, chiar dacă mai rămân multe probleme de rezolvat”, explică cineastul.

Monica Bellucci, aşteptată la Cannes

Astăzi, la Cannes revin starurile: Monica Bellucci şi Sophie Marceau în „Ne te retourne pas”, al Marinei de Van, proiectat în afara competiţiei, şi Mariah Carey cu Lenny Kravitz în „Precious”, de Lee Daniels. O premieră aşteptată este şi „Taking Woodstock”, în regia lui Ang Lee.

Corespondenţă de la Cannes