Porţile spaţiului Schengen vor rămâne închise pentru România şi Bulgaria
- Flavius Toader
- 16 ianuarie 2011, 00:40
România şi Bulgaria nu sunt binevenite, pentru moment, în spaţiul Schengen. Ele se bizuiau că vor fi acceptate în luna martie, dar vor trebui să mai aştepte câteva luni, dacă nu chiar mai mult, comentează postul Euronews, citat de Agerpres.
Pentru ca românii şi bulgarii să poată călători fără paşapoarte trebuie ca ţările lor să facă mai mult în materie de supraveghere a frontierelor şi de luptă împotriva criminalităţii şi corupţiei, comentează Euronews, subliniind că această exigenţă este "în special franceză şi germană". În România, mai mult decât în Bulgaria, se înţeleg greu și această respingere şi progresele cerute în lupta anticorupţie şi în justiţie. Progrese sunt necesare, Bucureştiul este de acord, şi Bruxelles-ul este foarte atent. Dar trebuie legate cele două dosare?
Pentru analista Elizabeth Collet de la Migration Policy Institute, adevăratul motiv este altul. "Cred că Franţa şi Germania, împreună cu un anume număr de alte ţări, au dificultăţi politice să se arate deschise faţă de imigraţie. Chiar în cadrul european, aceasta este controversată în timpul unei crize economice".
Şi apoi există precedentul grec. Ţara a fost respinsă la examen de trei ori înainte de a fi integrată în Schengen şi astăzi are cele mai mari dificultăţi în lume pentru a-şi păzi frontiera cu Turcia.
"Poate că există şi o nelinişte legitimă privind frontiera greacă", explică Elizabeth Collet. "În prezent, frontiera greacă este o zonă de tensiune. Şi dacă Bulgaria ar intra în spaţiul Schengen, ea ar deveni viitoarea zonă frontalieră de tensiuni pentru imigraţia ilegală, or acesta este un motiv de îngrijorare pentru unele ţări", spune ea. Parisul a blocat ieri adoptarea unui raport tehnic privind aderarea României la Schengen, la câteva săptămâni după ce semnalase, împreună cu Berlinul, că doreşte amânarea intrării ţării noastre în spaţiul fără frontiere interne al UE în martie 2011, potrivit RFI.