Ponta caută să-l împiedice pe Crin să se arunce în braţele PDL. Niţă propune "alianţă social-liberală"

Ponta caută să-l împiedice pe Crin să se arunce în braţele PDL. Niţă propune "alianţă social-liberală"

Preşedintele PSD Victor Ponta încearcă să contracareze o eventuală înţelegere între liberali şi PDL, după ce semnale în direcţia unei astfel de construcţii au fost lansate pe piaţă zilele trecute. Ponta pregăteşte o ofertă de colaborare pentru PNL. O variantă propusă de vicepreşedintele PSD Constantin Niţă ar fi "o alianţă social-liberală" cu candidaţi comuni în 2012.

Vicepreşedintele PSD Constantin Niţă consideră oportună poziţia lui Victor Ponta de a pregăti "o ofertă clară şi sinceră" pentru PNL în vederea unei colaborări mai strânse cu social-democraţii. O idee privind oferta cu pentru PNL ar fi "o alianţă social-liberală" care să intre în alegerile din 2012 cu candidaţi comuni. Constantin Niţă este de părere că PSD şi PNL ar trebui să îşi formalizeze realţia într-o alianţă înregistrată la tribunal. "Eu cred că o alianţă cu liberalii ar fi necesară. Şi dacă tot o facem, trebuie să fie o alianţă care să aibă candidati comuni la primarii si consilii judeţene, sigur într-o pondere stabilită în funcţie de sondaje de opinie. Ar fi un pas înainte spre o relaţie seriosă între cele două partide. Acum domnul Crin Antonescu ne tot înţeapă şi ne critică peste tot. Dar o alianţă care ar fi un semnal că se doreşte o relaţie serioasă. Dacă nu, atunci fiecare să meargă pe drumul lui", a declarat Constantin Niţă pentru  EVZ. Ponta:"Drumul pe care eu îl văd este acela al cooperării asumate" Victor Ponta vrea să facă liberalilor o "ofertă clară şi sinceră. El spera ca astfel să-l împiedice pe Crin Antonescu să se arunce în braţele democrat-liberalilor şi să reteze din faşă o eventuală reluare a colaborării PDL-PNL

"Dacă, până la urmă, liberalii vor rămâne într-o relaţie clară cu noi sau vor merge pe ideea unei împăcări cu o iluzie de PDL curăţat de petele băsesciene - asta e decizia lor. Dar noi, repet, trebuie să facem o ofertă clară şi sinceră, ca să nu existe scuza ca în decembrie 2008, că nu au fost lucrurile clare. Eu nu am nicio ezitare să merg în această direcţie cu toată buna credinţa, aşteptând desigur şi o reacţie din cealalta parte", a scris Victor Ponta azi pe blogul său.

Preşedintele PSD a făcut referire la situaţia din decembrie 2008 când colaborarea dintre PSD şi PNL a fost subminată de lipsa unei înţelegeri clare privind formarea guvernului. Victor Ponta nu precizează ce va oferi concret liberalilor dar vorbeşte despre faptul că aşteaptă ca Antonescu să înţeleagă că precoupările şi aspiraţiile lor politcie nu se intersectează.

"Sigur că nu mi-au picat bine toate atacurile lui Crin la adresa mea, dar nu-mi trece prin cap să reacţionez la ele, aşa e el, nu se mai schimbă acum. Eu pot şi trebuie să evoluez şi să fiu mai înţelept! (...) pot să înţeleg o atitudine a lui de lupta concurenţială pentru viitoarele poziţii publice, dar aştept cu răbdare ca şi Crin să realizeze că nu cu mine se va bate în 2014 (aşa cum eu m-am lămurit că preocupările şi aspiraţiile mele politice nu se intersecteză cu ale lui). Inclusiv faptul că, fiind mai tânăr, am multe de învăţat, îl consider normal - experienţa nu vine decât prin multe multe bătălii, evident că am atâtea în faţă! Aşa că drumul pe care eu îl văd este acela al cooperării asumate, cred cu tărie că obiectivul major - lupta contra sistemului Băsescu - este cu mult mai important decât ceea ce ne poate despărţi", susţine Victor Ponta. Citeşte mâine în EVZ cum răspund liberalii ofertei PSD.

Ne puteți urmări și pe Google News