Liderii PNL din zeci de localităţi băcăuane au împărţit în numele partidului făină, ulei, orez şi zahăr primite de la Uniunea Europeană, celor care vor merge duminică la urne
Reprezentanţii PNL din mai multe localităţi băcăuane au împărţit locuitorilor făină, orez, zahăr şi ulei primite de la Uniunea Europeană. Cu toate că produsele au fost primite prin Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală pentru pensionarii agricultori şi pentru persoanele cu venit minim garantat liberalii le-au dat drept "atenţii" din partea partidului. Ba mai mult, produsele au fost distribuite cu maşinile personale ale rudelor liderilor PNL, care erau inscripţionate cu însemnele partidului.
"Au venit la mine la poartă şi mi-au dat făină şi ulei. Asta acum câteva zile. Le-am păstrat în cămară, la răcoare. Alaltăieri au venit şi mi-au mai dat încă o pungă de orez, una de zahăr şi ulei. Era cineva de la primărie, îmbrăcat în geacă galbenă", a spus Rusandra Laeş, de 84 de ani, din comuna Sascut.
Unii afirmă că făina era de bună calitate şi acesta este motivul pentru care s-au apucat deja de copt. "Am primit nişte făină. Albă şi bună. Am făcut o bucăţică de aluat. Chiar acum dospeşte în lighean", a spus Bâzgan Elena, de 30 de ani tot din Sascut.
"A venit o doamnă de la primărie şi mi-a spus să iau toate aceste produse deoarece sunt cadou din partea primarului liberal. Nu mi-a spus că sunt de la UE!", a mai adăugat aceasta.
Sătenii recunosc faptul că pungile cu făină, orez şi zahăr au fost aduse fie cu maşinile personale ale unor lideri PNL, fie cu taxiuri inscripţionate cu însemnele partidului. "Acum două zile am primit şi eu făină. Nici nu am văzut că nu e din România! A venit un taxi plin cu însemnele PNL-ului şi mi-a dat pungile astea. Mi-a zis că e din partea liberalilor. Uite, acum văd că scrie pe pungă «Uniunea Europeană»!", se miră cu o pungă de făină în mână Elena Ciupercă, din aceeaşi localitate.
Făina UE a băgat dihonia între săteni Dacă unii săteni îşi freacă palmele pentru că au primit "atenţii" de la PNL, alţii se revoltă din cale-afară. Ei reclamă că liberalii nu au dat făina celor care au muncit la CAP, aşa cum s-a anunţat iniţial , ci rudelor, prietenilor şi celor apropiaţi de PNL. "Nimic, nimic, nimic nu am primit! Şi eu am muncit la CAP. Nu am primit nici măcar un covrig. Au dat făină cui au vrut! La neamurile lor!", a afirmat Floarea Filip, o altă săteancă.
"La mine nu îmi bat în poartă. Dau cui le vine lor! E una la primărie, care a dat cum a vrut ea şi cui a vrut ea. Nu se ţine seama de lista făcută aşa cum se laudă. Se dau corecţi, dar nu sunt!", a spus pe un ton apăsat Ileana Popa, o altă săteancă din Conţeşti.
Cu maşina "blindată" de însemnele PNL
Săptămâna aceasta, microbuzul lui Ion Borţun, fratele viceprimarului liberal din Sascut, blindat cu însemnele partidului şi burduşit cu făină a străbătut în lung şi-n lat uliţele mai multor sate pentru a împărţi produsele de la UE. Acesta a recunoscut că distribuie sătenilor făina de la UE.
În plus, el este convins că gestul său este unul nobil şi caritabil. "Ce este rău în asta? Este făină de la UE şi eu mi-am pus maşina la bătaie pentru binele sătenilor din comuna noastră", se laudă Borţun. În schimb, Cristinel Bostan, primarul comunei a afirmat că": "Este doar nişte făină! Era o problemă dacă împărţeam droguri sau arme".