Poluarea Nistrului după atacul Rusiei din Ucraina. Promo-LEX cere Procuraturii Generale deschiderea unui dosar penal

Poluarea Nistrului după atacul Rusiei din Ucraina. Promo-LEX cere Procuraturii Generale deschiderea unui dosar penalSursa foto: Ministerul Mediului

Republica Moldova. Poluarea fluviului Nistru, principala sursă de apă a Republicii Moldova, a ajuns în atenția Procuraturii Generale după ce Asociația Promo-LEX a depus un denunț penal și a cerut inițierea unei anchete privind poluarea apei și posibila săvârșire a ecocidului. Substanțele petroliere ar fi ajuns în râu în urma unui atac al Federației Ruse asupra hidrocentralei de la Novodnistrovsk, Ucraina, în data de 7 martie 2026.

Vadim Vieru, avocat și director de program al Asociației Promo-LEX, susține că depunerea denunțului penal este un pas necesar pentru protejarea intereselor statului și ale cetățenilor.

„Depunerea acestui denunț penal reprezintă un demers necesar pentru protejarea intereselor Republicii Moldova și ale cetățenilor săi. Poluarea masivă a Nistrului nu este un incident administrativ, dar o faptă de o gravitate excepțională, care afectează dreptul la un mediu sănătos, dreptul la apă și sănătatea a sute de mii de persoane. Procuratura Generală dispune de instrumentele legale necesare pentru a investiga și a documenta aceste fapte, iar conservarea urgentă a probelor este imperativă”, a declarat Vadim Vieru.

Sursa foto: Facebook/Promo-Lex

Organizația solicită Procuraturii Generale începerea urmăririi penale cu privire la faptele denunțate, conservarea urgentă a probelor, inclusiv a rezultatelor de laborator, a datelor de monitorizare, a probelor fizice de apă și sediment și a datelor satelitare.

De asemenea, Promo-LEX cere dispunerea expertizelor judiciare necesare, de mediu, hidrologice, toxicologice, chimice, sanitare, ecotoxicologice și piscicole, precum și inițierea cooperării judiciare internaționale cu autoritățile competente din Ucraina și evaluarea prejudiciului ecologic și material.

Potrivit organizației, legislația permite tragerea la răspundere a cetățenilor străini chiar dacă fapta a fost comisă în afara teritoriului Republicii Moldova, atunci când aceasta afectează interesele statului sau pune în pericol pacea și securitatea internațională.

„Contaminarea fluviului Nistru, sursa principală de apă a Republicii Moldova, lezează direct interesele vitale ale statului și ale cetățenilor săi”, se arată în comunicatul Promo-LEX.

Autoritățile spun că nu există risc pentru alimentarea cu apă a Chișinăului

Primarul capitalei, Ion Ceban, a declarat într-un briefing de presă susținut în dimineața zilei de 16 martie că, în prezent, nu există riscuri pentru deconectarea apei în municipiul Chișinău.

„Riscuri pentru deconectarea apei în Chișinău din cauza catastrofei ecologice de pe Nistru nu există în acest moment, conform analizelor de laborator efectuate pe 15 martie. Totodată, apa potabilă livrată consumatorilor din capitală este de calitate. Pentru municipiul Chișinău, astăzi nu există niciun risc, conform datelor oficiale, probelor și analizelor realizate până ieri, în zona stației de captare a apei de unde se alimentează municipiul”, a subliniat edilul.

Ion Ceban, demiteri

Ion Ceban/ Sursa foto: Arhivă/EVZ

Apă Canal Chișinău a instalat suplimentar două baraje, pe lângă cele două existente, în zona de captare a apei de pe fluviul Nistru pentru locuitorii capitalei și localitățile învecinate.

„Astăzi și în zilele următoare, se examinează posibilitatea instalării, împreună cu partenerii din România și autoritățile centrale, a altor trei diguri de protecție în zona de captare a apei pentru municipiu”, a precizat Ion Ceban.

Totodată, este analizată posibilitatea instalării unor diguri de protecție în zona hidrocentralei de la Dubăsari, atât în aval, cât și în amonte, cu capacitatea de a absorbi eventuale elemente care ar putea afecta apa potabilă și apa tehnică livrată Chișinăului.

Autoritățile analizează și opțiuni alternative de aprovizionare cu apă

Autoritățile examinează și opțiuni de consum alternativ pentru populație, inclusiv utilizarea sondelor disponibile autorităților și agenților economici privați.

„Vom evalua, împreună cu agenții economici, disponibilitatea volumelor de apă potabilă pentru a elimina orice risc potențial”, a adăugat primarul.

Pentru o monitorizare mai strictă, probele sunt prelevate zilnic nu doar în zona de captare a apei, ci și în aval și amonte, inclusiv la Naslavcea și în alte două puncte. Echipe mobile vor fi și în Rezina, iar datele privind calitatea apei consumate de chișinăuieni vor fi prezentate public la intervale de cel puțin șase ore.

„Aceste probe și analize sunt făcute zilnic, cu o regularitate ridicată. Practic, datele sunt recepționate din oră în oră și vom solicita ca acestea să fie sistematizate și făcute publice”, a precizat Ion Ceban.

Sursa foto: Facebook/IGSU

Stare de alertă de mediu în mai multe raioane

Începând cu 16 martie, Guvernul a instituit stare de alertă de mediu pe bazinul râului Nistru pentru o perioadă de 15 zile, în contextul poluării cu produse petroliere care continuă să fie deversate în apă.

Starea de alertă a fost instituită în unitățile administrativ-teritoriale situate în bazinul râului Nistru, inclusiv în raioanele Drochia, Soroca, municipiul Bălți, Sângerei, Florești, Șoldănești, Telenești, Rezina, Călărași, Orhei, Dubăsari, municipiul Chișinău, Criuleni, Anenii Noi și Tighina, precum și în unitățile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului. Parțial, măsura vizează și raioanele Briceni, Edineț, Ocnița, Dondușeni, Râșcani, Glodeni, Fălești, Ungheni, Nisporeni, Strășeni, Hâncești, Ialoveni, Cimișlia, Căușeni și Ștefan Vodă.

Guvernul a decis, totodată, sistarea temporară a captării apei potabile în anumite zone, inclusiv la stația Cosăuți, care alimentează mai multe raioane din nordul țării. De asemenea, au fost impuse restricții privind utilizarea apei din Nistru pentru localitățile situate între Rezina și Dubăsari.

Autoritățile precizează că măsura are caracter preventiv și urmărește mobilizarea rapidă a resurselor și consolidarea intervențiilor instituțiilor statului pentru limitarea impactului asupra mediului și prevenirea riscurilor pentru sănătatea populației.

Primele semne ale poluării au fost observate pe 10 martie, când pete uleioase au apărut pe fluviul Nistru în amonte de Naslavcea. Potrivit ministrului Mediului, Gheorghe Hajder, substanțele nocive s-au scurs în râu după atacul Federației Ruse asupra hidrocentralei de la Novodnistrovsk, în Ucraina.