Polonia vrea scutul antirachetă

Polonia vrea scutul antirachetă

Statele Unite sunt foarte aproape de a obţine acordul Poloniei pentru construirea scutului antirachetă, informează Reuters.

"Negocierile se apropie de sfârşit şi un acord ar putea fi semnat săptămâna viitoare", a declarat purtătorul de cuvânt al premierului polonez Donald Tusk.

Planul Washingtonului, care este puternic contestat de Rusia, prevede instalarea a zece interceptoare de rachetă în Polonia şi a unei staţii de localizare radio pe teritoriul Cehiei.

Fostul preşedinte de la Moscova, Vladimir Putin, este de părere că proiectul american ameninţă integritatea Rusiei şi a întregii Europe. "Considerăm nocivă si periculoasă transformarea Europei într-un butoi cu pulbere şi dotarea ei cu noi arme", avertiza Putin în mai 2007.

Ne puteți urmări și pe Google News