Anul trecut, fiecare polițist comunitar a legitimat doar 5 persoane, a condus la sediul poliției 0,9 persoane și toți cei 521 de polițiști angajați au rezolvat 73 de reclamații și sesizări semnalate de cetățeni.
Bugetul, în schimb, a fost consumat aproape în întregime (91%), iar concediile medicale s-au dat ca pâinea caldă. Toate datele rezultă din raportul activității pe 2008 a Poliției Comunitare. Directorul Ion Bolboacă dă vina pe numărul mic de angajați, 521 dintr-o organigramă care prevede 1.087 de posturi.
„Numărul redus de efective a condus la faptul că mulți agenți comunitari au efectuat ore suplimentare, ceea ce a determinat îmbolnăviri și slăbirea capacității de muncă”, spune acesta. Cu toate astea, doar opt polițiști comunitari au fost spitalizați. Lipsa numărului de angajați e ex plicată de Bolboacă prin salariul mic, iar de Marian Tutilescu, șeful Poliției Capitalei, de compensația de chirie care ar fi insuficientă. „Poliția Capitalei se confruntă, ca și Poliția Comunitară, cu un deficit de personal, pentru că 40% din personal nu este din București și provine din județele limitrofe”, spune chestorul. Pentru 2009, polițiștii își doresc un sediu nou, cel existent fiind „cu bulină”. Primarul Capitalei, prezent și el la expunerea raportului, a anunțat că va aloca instituției bani pentru logistica necesară, dar vrea în schimb înființarea Poliției parcurilor și Poliția animalelor, precum și o strategie municipală pentru siguranța în școli.