Polițist-EROU în Spania! A ucis patru dintre cei cinci teroriști care au atacat în orașul Cambrils

Polițist-EROU în Spania! A ucis patru dintre cei cinci teroriști care au atacat în orașul Cambrils

Eroul anonim! Acesta este un polițist din Cambrils, care a rămas încă sub anonimat. Omul legii a ucis patru din cinci teroriști. Dacă nu era era el, probabil că numărul victimelor ar fi fost mult mai mare.

Un singur poliţist a ucis patru dintre presupuşii autori ai atacului din oraşul turistic catalan Cambrils, a declarat vineri un reprezentant de rang înalt al poliţiei.

Potrivit News.ro, poliţistul a avut o misiune grea, în ciuda faptului că este un profesionist, a subliniat Josep Lluis Trapero. În total, cinci suspecţi au fost ucişi după atentatul de la Cambrils, în care o maşină a intrat în mulţime şi a ucis o femeie.

Cu doar câteva ore mai devreme de acest al doilea atentat, o camionetă a intrat într-o mulţime de pietoni, a ucis cel puţin 13 persoane şi a rănit alte peste 100, la Barcelona.

Pe de altă parte, premierul spaniol Mariano Rajoy a declarat vineri, după dublul atentat din Catalonia, că lupta împotriva terorismului este o ”luptă globală” şi a subliniat că este principala problemă a Europei.

Rajoy le-a mulţumit serviciilor de urgenţă pentru modul cum au gestionat situaţia dar şi pentru mesajele de susţinere primite de spanioli din întreaga lume.

Ne puteți urmări și pe Google News