DECIZIE. Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal a hotărât ieri ca partida Poli Iaşi - Farul Constanţa, din etapa a 5-a a Ligii I, să fie reprogramată.
Data şi ora meciului nu au fost încă stabilite. Jocul dintre Poli şi Farul, care trebuia să se dispute săptămâna trecută, nu s-a mai jucat din pricina faptului că nocturna stadionului „Emil Alexandrescu“ din Iaşi n-a funcţionat.
După 30 de minute de aşteptare, „centralul“ Istvan Kovacs a trimis echipele la cabine. La trei minute după fluierul final, nocturna s-a aprins. Oficialii echipei Poli Iaşi au depus memoriu şi au invocat faptul că arbitrul trebuia să aştepte 60 de minute. Cum regulamentul este ambiguu, comisia FRF a decis ieri reprogramarea jocului.
Recomandările noastre