PNL: PSD a confirmat că doreşte să reînvie superimunitatea parlamentarilor prin votul în cazul Borbely
- Andreea Udrea, consultant politic
- 12 martie 2015, 10:05
PSD a confirmat în Parlament că doreşte să "reînvie superimunitatea" parlamentarilor prin votul dat împotriva justiţiei în cazul Borbely, susține liberalii, potrivit unui comunicat de presă.
"PSD dovedeşte astfel că este interesat să compromită total imaginea Parlamentului şi face un joc periculos de intrigi şi minciuni cu democraţia românească. Este de subliniat că PSD a convocat cu acest prilej o serie de miniştri la votul din Camera Deputaţilor pentru a pune în practică o operaţiune de diversiune. PSD insistă să obstrucţioneze în mod politic şi sistematic acţiunea justiţiei şi în cazul lui Laszlo Borbely, arătând că nu a înţeles nimic din mesajul dat de electorat la ultimele alegeri. PSD rămâne asociat clar cu imaginea de partid al corupţiei şi confirmă cu fiecare ocazie acest lucru", se arată în comunicatul liberalilor.
Aceștia au adăugat că "parlamentarii PSD au avut un vot 'ascuns' tocmai pentru a discredita procedurile judiciare şi pentru a împiedica judecătorii să se pronunţe asupra unui caz de corupţie".
"Deputaţii PNL au votat la vedere în favoarea solicitării adresate în cazul lui Laszlo Borbely, aşa cum s-a angajat partidul în mod public. Fostul ministru şi actualul deputat UDMR ar fi avut şansa să-şi clarifice situaţia în faţa instanţei. Este necesar să fie adoptată cât mai rapid propunerea PNL pentru urgentarea şi simplificarea aprobării cererilor venite în Parlament din partea justiţiei pentru a nu mai putea exista astfel de episoade ce şubrezesc încrederea românilor în instituţiile democratice şi fac rău României", se mai arată în comunicat.