Plasă de salvare pentru Grecia

Plasă de salvare pentru Grecia

Dacă autorităţile de la Atena nu vor putea atrage finanţare de pe piaţa internaţională, Uniunea Europeană îi va oferi asistenţă financiară.

După ce i-au impus Greciei un set de măsuri de austeritate, care au generat valuri de proteste, miniştrii de finanţe din statele care au trecut la euro au decis să susţină Atena. Reuniţi la Bruxelles, şefii finanţelor din zona euro au convenit asupra unui mecanism de asistenţă financiară, care implică acordarea de împrumuturi bilaterale fără garanţii, transmite Reuters.

Grecia va putea lua împrumuturi de la statele UE doar dacă nu va reuşi să obţină fonduri de pe piaţa internaţională.

Decizia membrilor Eurogroup a venit pe fondul devalorizării monedei unice europene în raport cu dolarul. De asemenea, şi lira sterlină a pierdut teren în faţa altor valute, pe fondul temerilor investitorilor privind acutizarea crizei din Grecia.

Aceasta ar putea avea repercursiuni şi în România, avertizează analiştii, în contextul în care băncile româneşti cu capital grecesc controlează aproape 30% din activele din sistemul bancar intern. În cazul în care băncile-mamă se vor confrunta cu probleme majore de lichidate, ar putea cere filialelor din România să retragă bani din ţară.

Pro şi contra

Miniştrii europeni de finanţe au păreri diferite în privinţa ajutorării Greciei. Ministrul finlandez, Jyrki Katainen, declara în luna februarie că “singura ţară care poate ajuta Grecia este chiar Grecia” şi că ţara sa nu va mai contribui la planurile de combatere a crizei.

“Regulile UE sunt împotriva unui ajutor. Grecia trebuie să obţină ajutorul de care are nevoie de pe piaţă”, a punctat Jyrki Katainen. Ministrul finlandez de Finanţe a arătat că ţara sa a făcut suficiente eforturi pentru a susţine statele afectate de criză, prin sprijinirea Letoniei şi a Islandei.

Ministrul suedez, Anders Borg, apreciază că situaţia Greciei s-a îmbunătăţit, graţie măsurilor luate de guvernul de la Atena, astfel că merită să fie ajutaţi.

Omologul său spaniol, Elena Salgado, spune că Grecia nu are momentan nevoie de ajutor şi că nici nu a solicitat sprijin financiar.

“Belgia este pregătită să participe la schema de ajutor pentru Grecia. Ar putea fi vorba despre garanţii sau împrumuturi, vom vedea. Ajutorul va voluntar”, a declarat Didier Reynders, ministrul belgian de finanţe, citat de Reuters.

Deficitul, la control

Grecia a ajuns în situaţia actuală, ca urmare a creşterii excesive a cheltuielilor bugetare. Comisia Europeană a atras atenţia autorităţilor de la Atena cu privire la riscul pe care îl reprezintă creşterea deficitului bugetar, însă nu au fost luate măsuri. De asemenea, CE a atenţionat şi România în privinţa deficitului bugetar.

Nici Marea Britanie nu a scăpat de oprobiul Comisiei. Oficialii de la Bruxelles au caracterizat programul britanic de reducere a deficitului bugetar ca fiind lipsit de ambiţie şi au cerut autorităţilor să facă eforturi mai mari.

Ne puteți urmări și pe Google News