Piscinele vor oglindi cerul. În ce îşi transformă insula Leonardo DiCaprio | VIDEO

Piscinele vor oglindi cerul. În ce îşi transformă insula Leonardo DiCaprio | VIDEO

Un proiect uluitor, pe care actorul Leonardo DiCaprio îl va pune în practică.

DiCaprio dorește să salveze insula pe care o deține în Belize, transformând-o într-o destinație turistică de lux care să respecte însă mediul, oferind adăpost pentru lamantini (mamifere marine) și recifuri artificiale, conform site-ului mashable.com.

Starul din "Wolf of Wall Street" (Lupul de pe Wall Street) a declarat pentru publicația New York Times că va colabora la acest proiect cu un dezvoltator din New York, iar stațiunea sa insulară, de peste 42 de hectare, va putea să-și primească turiștii începând cu anul 2018.

Pe lângă vilele opulente de pe malul mării și piscinele care vor oglindi cerul, din cadrul stațiunii nu vor lipsi reamenajări ale habitatelor pentru fauna și flora locală, pentru pești, lamantini, recifuri de corali și păduri de mangrove.

Ne puteți urmări și pe Google News

O parte din frumusețea naturală

Insula achiziționată de starul de la Hollywood se numește Blackadore Caye, iar mediul pe această insulă a avut de suferit în ultimii ani din cauza pescuitului excesiv, a erodării liniei de coastă și a defrișărilor. DiCaprio speră că prin colaborarea cu ecologiști, biologi și specialiști în mediu și în eco-tehnologii, va reuși să micșoreze impactul de mediu al turismului și în același timp să reînvie o parte din frumusețea naturală a insulei.

Actorul a cumpărat Blackadore Caye în anul 2005, la prețul de doar 1,75 de milioane de dolari — preț similar unui apartament de lux la San Francisco. Inițial el a semnat un contract cu compania hotelieră Four Seasons pentru construcția unei stațiuni de lux, dar a renunțat la proiect.

Noul complex turistic va include 68 de vile construite pe o platformă în formă de arc deasupra mării, iar sub această platformă va fi amenajat un recif artificial care să adăpostească numeroase specii marine. Dezvoltatorii vor construi și 50 de case private pe insulă ce vor fi scoase la vânzare la prețuri cuprinse între 5 și 15 milioane de dolari, conform publicației Times.