Piraţii somalezi atacă până şi petrolierele!

Piraţii somalezi atacă până şi petrolierele!

Piraţii somalezi s-au dezlănţuit, din nou, în ultimele zile, devenind spaima marinarilor care traversează apele din largul Somaliei.

Cel mai recent atac a avut loc ieri. Un petrolier gigant japonez care se îndrepta spre Portul saudit Yanbu a fost atacat cu rachete şi arme automate de o bandă de piraţi, la circa 440 de kilometri de Portul Aden din Yemen, relatează AFP. Petrolierul Takayama, cu o capacitate de 150.053 de tone, de mărimea unui teren de fotbal, cu 23 de marinari la bord, a reuşit, totuşi, să scape de furia piraţilor, aflaţi la bordul a cinci vedete rapide.

Nici o persoană nu a fost rănită în urma atacului, dar nava a suferit stricăciuni şi a început să piardă combustibil. „Am fost atacaţi la babord şi la tribord în cel puţin patru reprize“, a declarat un membru al echipajului, intervievat telefonic de televiziunea publică japoneză. Incidentul de ieri a venit la numai o zi după ce 26 de marinari, membri ai echipajului unui vas spaniol de pescuit ton, au fost sechestraţi de piraţi în largul coastelor Somaliei. Marinarii, dintre care 13 spanioli, sunt în continuare prizonierii piraţilor, care au cerut pentru aceştia o recompensă în bani. Potrivit informaţiilor furnizate de autorităţi, nici un membru al echipajului nu a fost rănit.   Pe 4 aprilie, un velier francez de lux, Ponant, a fost luat cu asalt de piraţii somalezi, iar cei 30 de membri ai echipajului au fost eliberaţi la o săptă mână după plata unei răscumpărări. Şase piraţi au fost capturaţi de forţele franceze şi duşi în Franţa pentru a fi judecaţi. Piraţii din Somalia, ţară care se zbate în haos, şi-au făcut un obicei din a conduce navele luate cu asalt spre coasta somaleză pentru a negocia apoi o răscumpărare.

Ne puteți urmări și pe Google News