Nadia Comăneci, despre plecarea din România: A fost ultima şansă de a face ceva
- Bianca Ion
- 23 octombrie 2026, 22:02
Nadia Comăneci. Sursă foto: Instagram
- Nadia Comăneci, despre celebritatea dobândită la 14 ani
- Premiul Laureus și întâlnirea cu Nelson Mandela
- Ce a ajutat-o pe Nadia Comăneci să ajungă la performanță
- Cele 17 secunde de la Montreal care au intrat în istoria gimnasticii
- Incidentele de la Praga și Moscova. De ce și-a amânat retragerea
- Nadia Comăneci, despre plecarea din România și începutul unei noi vieți
- Ce consideră Nadia Comăneci că trebuie schimbat în România pentru copiii care vor să facă sport
Nadia Comăneci a vorbit despre motivele care au determinat-o să părăsească România, în noiembrie 1989, și despre dificultățile întâmpinate după emigrare. Într-un interviu acordat podcastului „Pe drept cuvânt”, realizat de Florentin Țuca, fosta gimnastă a povestit cum restricțiile impuse de regimul comunist i-au influențat decizia de a pleca și cum a reușit să își reconstruiască viața în străinătate.
Nadia Comăneci, despre celebritatea dobândită la 14 ani
Nadia Comăneci a devenit cunoscută la nivel internațional după performanța de la Jocurile Olimpice de la Montreal. Deși avea numai 14 ani când a intrat în istoria sportului, fosta gimnastă susține că notorietatea nu a reprezentat o povară. Ea a explicat că succesul a fost rezultatul anilor de pregătire și că, la vremea respectivă, nu înțelegea pe deplin interesul publicului pentru persoana sa.
„Nu o văd ca o povară. Nu a fost ceva ce s-a întâmplat peste noapte, ceea ce am construit. A fost multă muncă. Am avut acea performanţă la momentul potrivit, iar apoi a venit această celebritate, care atunci nu însemna nimic, la 14 ani. Pentru mine a fost o curiozitate de ce este interesată toată lumea să vină să cunoască fetiţa, însă eu mi-am văzut de treabă mai departe”, a declarat Nadia Comăneci într-un interviu acordat podcastului „Pe drept cuvânt”, realizat de Florentin Țuca și difuzat de Prima News.
Fosta campioană a făcut și o comparație între notorietatea obținută prin performanțe sportive și popularitatea influencerilor din prezent. În opinia sa, rămâne de văzut cât timp vor continua să fie cunoscute persoanele care au devenit celebre prin intermediul platformelor online.
„Nu ştiu dacă vor rămâne în Wikipedia 100-200 de ani, influencerii de acum. E o fază de a-ţi câştiga notorietate şi a fae ceva bani, dar nu ştiu cât...”
Premiul Laureus și întâlnirea cu Nelson Mandela
Un alt subiect abordat în interviu a fost premiul pentru întreaga activitate primit la Gala Laureus. Nadia Comăneci a mărturisit că distincția a surprins-o, mai ales pentru că a fost acordată de alte personalități importante ale sportului.
Fosta gimnastă a rememorat și întâlnirea cu Nelson Mandela, petrecută în urmă cu mai mulți ani, în prezența lui Ilie Năstase. Ea a povestit că a fost impresionată de faptul că Mandela cunoștea numeroase detalii despre viața sa. În același context, Nadia Comăneci a vorbit despre semnificația pe care o are în prezent noțiunea de acasă, după anii petrecuți în afara României.
„Pentru mine premiul Laureus de anul trecut a fost extrem de onorant. A fost o surpriză pentru mine şi mi-a fost acordat de legende ale sportului.
Întâlnirea cu Nelson Mandela, din urmă cu mai mulţi ani, a fost o surpriză, era şi Ilie Năstase în cameră. Când mi-a strâns mâna am fost împietrită, şocată. M-a surprins că ştia foarte mult din viaţa mea. M-a impresionat. Acum sunt într-o zonă a vieţii mele în care acasă înseamnă unde ai familia, este şi aici şi Oklahoma”.
Ce a ajutat-o pe Nadia Comăneci să ajungă la performanță
Discutând despre calitățile necesare unui sportiv, Nadia Comăneci a pus accentul pe disciplină, curaj și dorința de a învăța. În opinia sa, talentul nu este singurul element care contează în obținerea rezultatelor.
Fosta campioană a explicat că sportul le permite oamenilor să își descopere abilitățile și să înțeleagă ce trebuie să îmbunătățească pentru a progresa.
„Disciplina, curiozitatea, curajul. Nu e vorba de talent, e vorba despre oammenii care prin sport îşi găsesc o abilitate. Curiozitatea de a descoperi de ce nu merge ceva ce ar trebui să meargă”.
Cele 17 secunde de la Montreal care au intrat în istoria gimnasticii
Nadia Comăneci a rememorat și exercițiul de la paralele care i-a adus primul 10 perfect din istoria gimnasticii olimpice. Momentul de la Montreal a rămas cunoscut inclusiv pentru faptul că tabela electronică nu era pregătită să afișeze nota maximă. Potrivit fostei gimnaste, reprezentanții companiei responsabile de sistemul de afișaj primiseră asigurări, înaintea competiției, că niciun sportiv nu va obține nota 10.
Ea a povestit că abia după plecarea din România a realizat cât de cunoscută devenise performanța sa în întreaga lume.
„Ca un fulger a fost. Exerciţiul de la paralele este al doilea cel mai scurt după sărituri. Cei de la Omega au spus că ei au sunat înainte de Olimpiadă la federaţie şi li s-a spus că nimeni nu va lua 10 şi n-au mai pus o luminiţă în faţă.
Când trăiam în România nu am ştiut cât de aplaudată eram în afara României. Când m-am întâlnit la evenimente cu foarte mulţi mi-au spus că ştiu exact unde erau când am luat 10”.
Incidentele de la Praga și Moscova. De ce și-a amânat retragerea
În timpul interviului, Nadia Comăneci a revenit asupra unor episoade din competițiile internaționale la care a participat. Unul dintre acestea s-a petrecut la Praga, în 1977, când modificarea unei note a provocat nemulțumiri în delegația României. Fosta gimnastă a povestit că reprezentanți ai ambasadei au cerut retragerea sportivelor, deși antrenorul Béla Károlyi nu fusese de acord cu această decizie.
Ea a vorbit și despre Jocurile Olimpice de la Moscova, după care intenționa să se retragă. În cele din urmă, a ales să își continue activitatea până la Universiada organizată la București, în 1981, pentru ca mama sa să o poată urmări într-o competiție internațională.
„Cred că eram la Praga în 77 când s-a schimbat nota mea, am ajuns de la 1 pe 2, a deranjat mai mult acasă. Noi ne vedeam de treabă, eram deja la paralele. Avenit cineva de la ambasadă şi i-a spus lui Bela să ne retragem. A zis că nu. Am continuat. Ne-au luat pe sus. Nouă ne-a părut bine că am venit acasă mai repede.
Momentul de la Moscova a fost şi greşeala mea. Olimpiada de la Moscova a fost boicotată de americani. Am vrut să mă retrag după Olimpiada de la Moscova. Dar Universiada era la Bucureşti în 81 şi m-am gândit să mă retrag după un concurs în România, să vină şi mama mea să mă vadă, că nu mă văzuse la un concurs internaţional”.
Nadia Comăneci, despre plecarea din România și începutul unei noi vieți
Fosta campioană a vorbit și despre perioada dinaintea plecării din România, în noiembrie 1989. Nadia Comăneci a susținut că s-a simțit tratată nedrept de sistem, mai ales după ce Béla Károlyi a rămas în străinătate, iar ei i-au fost impuse restricții privind deplasările.
După emigrare, a fost nevoită să își construiască din nou o carieră și să găsească modalități de a câștiga bani. Sprijinul primit din partea unor persoane din lumea sportului a ajutat-o să depășească dificultățile începutului.
Nadia Comăneci a amintit și despre prima donație importantă pe care a făcut-o după ce a câștigat 100.000 de dolari, banii fiind direcționați către federația de gimnastică.
„Mi s-a părut că sistemul a fost extrem de nedrept cu mine, care am venit înapoi după ce Bela a rămas. Nu mă lăsau să plec. Cred că emigrarea este grea pentru fiecare. Şi mai mult pentru mine. A fost greu, dar am reuşit să găsesc oameni din sport care m-au ajutat să-mi găsesc un drum, să construiesc totul din nou. Să fac primii bani, când am făcut 100.000 de dolari prima mare donaţie a fost pentru federaţia de gimnastică.
Am învăţat că este bine să stai în cercul tău în care ştii despre ce vorbeşti. Muncă, disciplină, comunicare... Că aici nu exista comunicare. Ţi se spunea ce să faci şi atât. Pentru mine viaţa era şi mai dificilă pentru că toţi ochii erau pe mine. Posibilitatea de a pleca a fost ultima şansă de a face ceva. În ‘94 m-am întors. N-am de reproşat nimic, pentru că sunt cine sunt astăzi pentru tot ce mi s-a întâmplat şi prin ce am trecut. Am reuşit să îneleg de ce a făcut fiecare ce a făcut”.
Ce consideră Nadia Comăneci că trebuie schimbat în România pentru copiii care vor să facă sport
În ceea ce privește viitorul sportului, Nadia Comăneci a atras atenția asupra necesității de a le oferi copiilor mai multe posibilități de a practica diferite discipline. Fosta gimnastă consideră că activitatea sportivă nu trebuie privită exclusiv ca o modalitate de a forma campioni.
Ea a prezentat exemplul școlilor din Statele Unite, unde copiii au acces la terenuri sportive și pot participa la activități fără să urmărească neapărat o carieră de performanță.
Nadia Comăneci a explicat că sportul contribuie la dezvoltarea abilităților sociale și îi învață pe copii să lucreze în echipă, să fie punctuali și să gestioneze atât reușitele, cât și eșecurile. În opinia sa, și părinții au un rol important în încurajarea acestor activități.
„Ce trebuie să se facă mai mult este referitor la oportunitatea copiilor de a face sport, nu neapărat pentru performanţă. În State aproape fiecare şcoală are un teren de tenis şi un teren de fotbal pe care copiii joacă liber. Copilul poate să-şi cunoască abilităţile şi să ştie cine este prin sport. Socializarea lor este extrem de importantă. Prin sport poţi să regăseşti acest contact. Copiii dintr-o echipă cresc, sunt mici adulţi, învaţă cum să fie de ajutor, să fie punctuali, cum e să fii fericit, cum gestionezi o încercare nefericită... Trebuie să dai copiilor posibilitatea să încerce. Şi părintele trebuie să aibă această educaţie, cultură... Copilul tău care devine mediocru într-un sport poate să primească o bursă în Statele Unite”, a mai spus Nadia.