Piese de teatru servite cu ceai şi cafea

Piese de teatru servite cu ceai şi cafea

Primăvara le aduce surprize amatorilor de teatru din Capitală: la Metropolis se inaugurează o cafenea, iar la Act - o bibliotecă-ceainărie.

În Bucureşti, teatrul se serveşte din ce în mai puţin sec. Publicul gustă cu poftă din reprezentaţiile servite la un pahar/ o ceaşcă de ceva - rece sau cald, cu alcool sau fără, după preferinţe. Teatrul merge cu bere sau apă plată, vara, pe terasă La Motoare, se savurează cu ceai (cu lapte) în Lăptăria lui Enache sau cu un cocktail cu gheaţă în subsolul de la Green Hours.

Până la sfârşitul acestei luni, amatorii de combinaţii cultural-lichide vor mai avea la dispoziţie două astfel de locuri. La Teatrul Metropolis se va deschide o cafenea, în care se va putea asculta teatru radiofonic, iar la Teatrul Act - o bibliotecă- ceainărie, dotată cu internet wireless. Ceaşca - pe masă, spectacolul - în căşti

Inaugurat la sfârşitul anului trecut, în noiembrie, Metropolis - „teatrul tinerilor“ - va deschide prima cafenea din ţară unde se poate asculta teatru radiofonic. „Phonic Cafe“ se va inaugura sub brandul Metropolitan Cafe şi îşi va primi cei dintâi clienţi până la sfârşitul lunii martie.

„Va fi un loc independent de teatru. Cine vine la teatru nu e obligat să se oprească la cafenea, iar cine vrea să bea o cafea nu e obligat să intre şi la spectacolul de teatru“, precizează PR-ul instituţiei, Monica Iancu Vlăduţu. La „Phonic Cafe“ se vor organiza diverse evenimente şi, cel mai important, clienţii vor putea asculta, la căşti, piese de teatru radiofonic, „şi mai noi, dar şi mai vechi“. Cafeneaua din teatru va avea şi internet wireless şi va fi situată la etajul al doilea al instituţiei cu adresa pe strada Mihai Eminescu, nr. 89. Cărţi şi wireless

La Act, primul teatru de proiecte independent din România, se va tăia panglica inaugurală a unei biblioteciceainării. Lucrările de amenajare a spaţiului nu s-au finalizat încă, dar, cel mai probabil, biblioteca va fi inaugurată până la începutul lunii aprilie. Bucureştenii fideli teatrului independent, cu tradiţie de peste zece ani în centrul Capitalei, se vor putea delecta cu ceai, la etajul al doilea al clădirii de pe Calea Victoriei, nr. 126. Înainte sau după vizionarea spectacolelor de teatru, clienţii care vor trece pragul „bibliotecii cu ceai“ de la Act se vor putea bucura de cărţi de dramaturgie, dar şi de internet wireless, pus la dispoziţie gratis în spaţiul ce va fi amenajat la Teatrul Act. RECOMANDARE

Programul săptămânii

Până la inaugurarea celor două locuri bune de petrecut altfel timpul liber, nu rataţi spectacolele programate în această perioadă la Metropolis şi la Act! La teatrul de pe Mihai Eminescu, se anunţă premiera spectacolului de teatru-promo, „...mai bun ca oricare altul...“ (miercuri) şi „Buzunarul cu pâine“ (joi), de Matei Vişniec, cu Oana Pellea şi Sandu Mihai Gruia.

Vineri, pe scena de la Metropolis, vine „Edith Piaf“, în regia Mălinei Andrei. La Teatrul Act, astă-seară şi mâine, desfăşurătorul prevede „Shape of Things“ („Forma Lucrurilor), regia Vlad Massaci, iar joi şi vineri, de la 19.00 - „Capra sau cine e Sylvia?“, în regia lui Alexandru Dabija, cu Marcel Iureş şi Emilia Dobrin pe afiş.

Ne puteți urmări și pe Google News