
Premiera piesei-manifest a regizorului Rodrigo Garcia, "Interzis accesul animalelor", are loc astăzi, de la ora 18.00.
Pe scena celei de-a 20-a ediţii a Festivalului Naţional de Teatru din Bucureşti va avea loc astăzi premiera piesei "Interzis accesul animalelor". Piesa-manifest a regizorului argentinian Rodrigo Garcia, interzisă minorilor, se va juca la Opera Naţională Română atât astăzi, de la ora 18.00, cât şi mâine, de la ora 21.00.
"Interzis accesul animalelor", în regia şi scenografia lui Rodrigo Garcia, îi are în distribuţie pe actorii Teatrului Naţional din Timişoara Claudia Ieremia, Romeo Ioan, Alina Reus, Ion Rizea, Andrea Tokai şi copilul David Popa.
"Felul meu de a face teatru este o luptă de gherilă"
Aflat prima oară în România, laureatul de anul trecut al Premiului "Noi Realităţi Teatrale" acordat de Uniunea Europeană, Parlamentul European şi Consiliul Europei, Rodrigo Garcia vine cu un limbaj teatral propriu, etichetat drept inedit de critică.
"Interzis accesul animalelor" e un spectacol iconoclast, de clarat militant, ce pune ostentativ în faţa spectatorului o oglindă brutală: într-o criză morală abrutizantă care precede orice alt fel de criză a acestei societăţi - politică, economică etc. - violenţa devine cotidian, gradul de percepţie al acesteia se estompează în lipsa unui cod moral personal onest, iar abuzul devine acceptabil.
Violenţa - indiferent de măreţia cauzei - rămâne violenţă. Acesta este mesajul piesei care militează împotriva agresivităţii în general şi a violenţei familiale în variatele şi traumatizantele ei forme. "Felul meu de a face teatru este o luptă de gherilă şi cred că o fac pentru o cauză justă", mărturiseşte dramaturgul argentinian.
Spectacol-manifest
Piesa de teatru debutează afară, printre publicul ce aşteaptă să intre la spectacol. Un "avatar" cu faţa albastră şi plete albe se mişcă acid printre oameni şi îi fotografiază. Imaginile surprinse de actorul Ion Rizea vor fi proiectate pe un perete în timpul piesei propriu-zise. "Atât timp cât vom gândi cu capul altora, orice drum ales e greşit" - este una dintre replicile care rămâne înfiptă adânc în memoria spectatorului.
Actorul Romeo Ioan are o apariţie aparte: costum auriu, mantie largă, coarne de drac, ghete disco cu platforme înalte şi un dispozitiv care scoate, prin gulerul înalt al hainei, abur şi fum. "E un spectacol-manifest care cred că este foarte bine-venit în România anului 2010. Vorbeş te, până la urmă, despre oameni şi despre societatea asta bazată pe consum. Mi se pare genială replica din monologul lui Romeo: «Copiii sunt marfa părinţilor lor». Aşa şi este", a declarat actorul Ion Rizea, director adjunct al Teatrului Naţional din Timişoara. Una peste alta, punctează Rizea, Rodrigo Garcia propune un spectacol cu totul altfel decât ceea ce s-a făcut până acum în România.
Cinci personaje
Jucată în cinci personaje, fiecare dintre ele reprezentând câte o tipologie umană, piesa aduce cinci discursuri adresate publicului, într-un limbaj violent, interzis, însă uzat frecvent în societatea de astăzi. Sexului i se spune pe nume, vulgar, în gura mare, printre scene rupte din "Kill Bill", cu sunete tari, şi lângă o pizza de doi metri pătraţi.
Tot ce se întâmplă pe scenă e şocant. De la refrenul cântat în cel mai dark stil - "să moară poneiul în chinuri/să moară poneiul în chinuri", la jumătăţile de peşte puse în cuştile hamsterilor, la iepuraşii vii sau la râmele care ajung să se plimbe pe pieptul actorului Ion Rizea (într-o scenă transmisă, mărită de zeci de ori, pe un panou uriaş de proiecţie).
Rodrigo Garcia face un act artistic complet. El nu numai că etalează barbarismul societăţii şi dezumanizarea speciei umane, dar încearcă să o strige astfel încât să-l pună pe gânduri pe spectator. Cu fiecare replică, personajele lui strigă de fapt: "Nu fa ceţi ca noi!".
"Un exerciţiu de onestitate"
"Mi-am dorit ca această stagiune să stea sub semnul teatrului angajat, al motoarelor pornite, ambalate pentru înaintarea societăţii, pentru evoluţia socială, morală, civică", spune Ada Hausvater, directoarea Teatrului Naţional din Timişoara.
"Rodrigo Garcia este un regizor- autor a cărui trecere se resimte în grupul cu care a lucrat sau în publicul spectacolelor sale. Laboratorul cu Rodrigo Garcia în postura de actor sau public este un exerciţiu în care îţi poţi exersa libertatea şi individualitatea. Un poem teatral despre cine mai suntem noi sau dacă mai putem fi ceva în această lume agitată, crudă, ipocrită... Răspunsul este în fiecare dintre noi şi ieşim după spectacol cu acel răspuns deja acţionând sistemul nostru intern. Dacă vrei un exerciţiu de onestitate, cumperi bilete la un spectacol al lui Rodrigo Garcia. Dacă nu, nu", mai spune Ada Hausvater.
Spectacol despre introspecţie, despre responsabilitate şi despre conştiinţă, "Interzis accesul animalelor" se va juca şi la Timişoara, pe scena Sălii 2 a Teatrului Naţional, în zilele de 19 şi 20 noiembrie, de la ora 20.00.
OPINIE
"Textele lui Rodrigo Garcia sunt un melanj tulburător de violenţă şi poezie"
Argentinian stabilit în Spania, Rodrigo Garcia este unul dintre cei mai explozivi autori ai ultimului deceniu. Inovează, experimentează, se apropie de public nu doar prin replici, ci şi prin tehnologie. Sunetele şi imaginile duc cel mai repede mesajul lui de pe scenă în mintea publicului.
"Mesajul contează, şi Rodrigo Garcia îşi foloseşte toate pârghiile pe care i le oferă dubla sa calitate de autor şi regizor pentru a lovi, pentru a zgâlţâi, pentru a sparge carapacea societăţii în care trăieşte, o societate ipocrită, lipsită de sentimente şi de direcţie, dar cu atât mai pragmatică. Supus doar propriei conştiinţe, care, până la urmă, e personajul principal, real, al întregii sale creaţii, Rodrigo Garcia alege să ignore toate regulile şi toate convenţiile, fie ele sociale sau teatrale", explică secretarul literar al Teatrului Naţional Timişoara, Codruţa Popov.
Dacă textele lui Rodrigo Garcia sunt un melanj tulburător de violenţă şi poezie, spectacolele lui sunt un "montagne russe" al conştiinţei: au agresivitate vizuală şi gingăşie, muzică, pe lângă o imagine şi sunet duse la extrem.