Agentia de Mediu a impus inchiderea Arpechim Pitesti, combiant care asigura jumatate din productia de carburanti ai Petrom.
Conducerea Petrom considera decizia este disproportionata si nejustificata, si va avea un impact negativ asupra economiei.
"Masura de suspendare a Autorizatiei Integrate de Mediu este disproportionata si nejustificata fata de nerealizarea unui punct din programul de conformare. Rafinaria Arpechim are un program de conformare negociat cu Agentia de Mediu, care cuprinde masuri specifice, ce vor fi indeplinite pana in 2012, termen care reprezinta si sfarsitul perioadei de tranzitie negociat cu Uniunea Europeana. Investim consistent pentru a ne conforma cu normele de mediu. In ultimii doi ani, numai la Arpechim, nivelul investitiilor legate de mediu a depasit 60 milioane de Euro", a declarat in comunicat directorul de comunicare al Petrom Dan Pazara.
"Suntem surprinsi de aceasta decizie, avand in vedere atat discutiile constructive pe care le purtam cu reprezentantii autoritatilor de mediu, cat si faptul ca situatia de la Arpechim nu presupune riscuri majore pentru mediul inconjurator sau pentru sanatatea angajatilor si a locuitorilor din zona ", a adaugat Pazara.
In acest moment, conform deciziei Agentiei Nationale pentru Protectia Mediului Pitesti, au fost initiate procedurile de inchidere a Rafinariei Arpechim. Inchiderea rafinariei este o masura drastica, care are un impact negativ asupra economiei romanesti si, mai ales, asupra industriei petrochimice din Romania, care depinde de materia prima furnizata de Arpechim. Petrom va depune toate eforturile pentru a reduce impactul asupra furnizarii de carburanti si asupra clientilor.
Autoritatile de Mediu au decis, ieri, sa suspende autorizatia de mediu a rafinariei Arpechim Pitesti, detinuta de Petrom, motivand ca firma petroliera nu s-a conformat unor cerinte precizate clar in documentul in baza caruia functioneaza combinatul.
Agentia Nationala pentru Protectia Mediului Pitesti justifica aceasta decizie prin nerealizarea a doua masuri din Planul de Actiune al Autorizatiei Integrate de Mediu, emisa pentru activitatea desfasurata de Arpechim Pitesti, respectiv modernizarea rezervoarelor cu capac fix si flotant pentru benzine si inchiderea haldei de deseuri de acrilonitril si a haldei noi de namol biologic.
Petrom considera ca cea de-a doua masura este realizata integral, iar documentatia in acest sens a fost inaintata Agentiei, se arata intr-un comunicat de presa al companiei.
Referitor la masurile de modernizare a rezervoarelor de benzine, reprezentantii rafinariei intentionau sa realizeze o serie de modificari mai ample decat cele cerute prin programul de conformare, ceea ce necesita extinderea termenului de conformare.
Intrucat reprezentantii rafinariei au constant imposibilitatea indeplinirii la termen (31 decembrie 2006) a masurilor mentionate, au fost incepute o serie de discutii cu reprezentantii autoritatilor de mediu in vederea identificarii solutiilor optime, se arata in comunicatul Petrom.
Ministrul Mediului Attila Korodi a precizat ca in cursul diminetii de marti, Petrom si autoritatile vor mai avea o intrevedere pentru a stabili asa-numitul "calendar de sistare a activitatii", iar suspendarea autorizatiei de mediu a rafinariei se va produe marti, pentru un termen de sase luni.
Potrivit acestuia, dupa ce suspendarea autorizatiei de mediu intra in vigoare - la miezul noptii de luni spre marti, potrivit deciziei inspectorilor de mediu - Petrom va avea la dispozitie sase luni sa realizeze investitiile restante si sa se conformeze datelor din autorizatie, in caz contrar autorizatia de functionare putand fi ridicata.
"Vom vedea dupa discutia de maine cat timp va mai functiona acest combinat. Cert este ca, pana nu se pune la punct in ceea ce priveste protectia mediului, decizia de suspendare a autorizatiei, si implicit a activitatii, este definitiva", a conchis Korodi.
Petrom a anuntat, saptamana trecuta, ca va infiinta la inceputul lunii iunie firma Petrochemical Arges, care va desfasura operatiunile petrochimice ale rafinariei Arpechim. Noua firma ar putea fi vanduta combinatului Oltchim Ramnicu Valcea sau altor companii interesate.
Totodata, Petrom intentioneaza sa construiasca, pana in 2010, patru conducte pentru transportul de titei si produse petroliere intre rafinariile Arpechim si Petrobrazi, investitie inclusa in programul de modernizare a diviziei de rafinare, estimat la 1,2 miliarde euro.
Petrom a anuntat, la inceputul acestui an, ca va investi pana la sfarsitul anului 2010 un miliard de euro in la rafinaria Petrobrazi de la Ploiesti si 200 milioane de euro la Arpechim Pitesti, pentru modernizarea si eficientizarea diviziei de rafinare.
Conducatori ai Pretom SA sustin ca decizia de oprire a combinatului, care asigura jumatate din productia companiei, este "politica, deoarece seful de la Mediu este din PD".