Petrecerile in pielea goala sunt ultima moda printre studentii celor mai prestigioase universitati americane, relateaza publicatia "The Scotsman".
Acest gen de distractie neobisnuita pentru mediul academic a fost initiata la mijlocul anilor 1990 de organizatia „The Pundits” de la Universitatea Yale, care prefera sa pastreze discretia cu privire la activitatile sale.
Unii membri ai acestei organizatii pretind ca pana si fiica presedintelui SUA George W. Bush, Barbara, a luat parte la o astfel de petrecere. Mai precis, in 2002, cand era studenta in al doilea an. Casa Alba a refuzat insa intotdeauna sa comenteze subiectul. Potrivit unei surse de la Yale, unde studiaza si fiul premierului britanic Tony Blair, Euan, petrecerile in pielea goala reprezinta cel mai important lucru pe care studentii trebuie sa-l faca inainte de absolvire.
Examen vizual
Organizatorii, care fac parte de altfel din viitoarele elite americane, spun insa ca evenimentele nu sunt de natura sexuala. Una dintre studentele din anii terminali de la Yale, Mollie Farber, a explicat ca este permisa doar o examinare sumara din priviri a celor prezenti, dupa care totul se rezuma la a-ti privi partenerul in ochi. In afara unei strangeri de maini, atingerile nu sunt deloc incurajate.
Studentii de la Universitatea Columbia care au venit anul trecut la o petrecere de acest gen au primit invitatiile prin e-mail. „Camarazi, veniti alaturi de noi in refuzul de a ne supune unei culturi care ne spune sa ne ascundem trupul, sa ne fie rusine de mirosurile si secretiile lui, de forme si de par si sa ne ascundem acele parti care au conotatie sexuala”, scria in convocare.
Anual, se dau de la sase la opt petreceri, uneori chiar in bibliotecile facultatilor, iar in anumite cazuri tinerii trebuie sa plateasca o taxa modica, de un dolar. Studentii vorbesc codificat despre petreceri, folosind de multe ori termenul „Bar Mitzvah”. Unii dintre cei care nu s-au sfiit sa mearga sustin ca este vorba despre o experienta care le schimba total viata. Altii spun insa ca s-au simtit ciudat si ca nu intotdeauna, odata cu renuntarea la haine, dispar si inhibitiile.