Peste 50 de maidanezi au fost EUTANASIAȚI în Buzău în ultimele zile

Peste 50 de maidanezi au fost EUTANASIAȚI în Buzău în ultimele zile

Un număr de 57 de câini fără stăpân au fost eutanasiaţi în orașul Buzău, în ultimele cinci zile, de când municipalitatea a avizat această acţiune. Alți 70 de maidanezi se află în padocul Primăriei şi ar putea fi sacrificate în următoarele zile.

Potrivit Mediafax, Primăria a avizat, începând de vineri, eutanasierea maidanezilor. Astfel, medicii veterinari au preluat din padocul aflat în grija municipalităţii 57 de câini pe care i-au eutanasiat, operaţiunea fiind declanşată fără un avertisment prealabil.

Alţi 70 de câini maidanezi se află în prezent în padocul respectiv şi ar urma să fie eutanasiaţi, dacă în termen de 14 zile nu vor fi adoptaţi de iubitorii de animale.

"Potrivit ghidului medicilor veterinari şi potrivit legii, câinii fără stăpân nerevendicaţi în termen de 14 zile lucrătoare sunt eutanasiaţi. Medicul veterinar al padocului este cel care dă această dispoziţie. Până la acest moment, de la padocul din Buzău au fost eutanasiaţi 57 de câini", a declarat medicul veterinar Dănuţ Păle, responsabil cu problema câinilor fără stăpân din municipiul Buzău.

TOP 3 RECOMANDĂRI EVZ.RO:

  • Escrocul care a învăţat Europa ce este "ciordeala". Şi-a pus mama, absolventă de patru clase, lector!
  • Victor Ponta a câştigat! Crin Antonescu este candidatul din partea USL
  • CAPII CRIMEI ORGANIZATE ÎN DOSARUL "PETROMSERVICE". Sechestru pe imperiile lui Luca si Vîntu
TOP 3 ARTICOLE POPULARE:
  • Cum trăiește CEL MAI SĂRAC PREȘEDINTE din lume? FOTOGRAFII UIMITOARE
  • Nu e TRUCAJ. Imagini surprinse la MOMENTUL POTRIVIT | GALERIE FOTO
  • NU CREZI ÎN FANTOME? Fotografiile CIUDATE care îți schimbă părerea. CELE MAI BIZARE POZE CU STRIGOI | GALERIE FOTO

Ne puteți urmări și pe Google News