Peste 200 de persoane au murit, după prăbușirea unei mine din Congo

Peste 200 de persoane au murit, după prăbușirea unei mine din CongoMina Rubaya. Sursa foto: Captură video Youtube

Cel puțin 200 de persoane au murit după ce o alunecare de teren a provocat prăbușirea mai multor mine dintr-un important sit minier de coltan din estul Congo. Incidentul s-a produs la mina din Rubaya, aflată sub controlul rebelilor M23, potrivit Associated Press.

Alunecarea de teren, provocată de ploile torențiale

Mina, aflată la aproximativ 60 de kilometri nord-vest de orașul Goma, capitala provinciei Nord Kivu, s-a prăbușit miercuri, iar numărul exact al victimelor nu era încă stabilit vineri seara, potrivit Reuters.

Prăbușirea a fost cauzată de ploile torențiale care au afectat zona. Lumumba Kambere Muyisa, purtătorul de cuvânt al guvernatorului provinciei Nord-Kivu, numit de rebeli, a declarat pentru Associated Press că alunecarea de teren a dus la surparea mai multor galerii miniere artizanale.

„Peste 200 de persoane au fost victime ale acestei alunecări de teren, printre care mineri, copii și femei care lucrau la piață. Unele persoane au fost salvate la timp și au suferit răni grave”, a spus Muyisa.

Persoanele rănite, transportate la unități medicale din Rubaya

Autoritățile au anunțat că mai multe persoane au fost rănite în urma incidentului și au fost transportate la trei unități medicale din orașul Rubaya.

Guvernatorul provinciei Nord-Kivu a decis suspendarea temporară a exploatării miniere artizanale în zona afectată. De asemenea, a fost ordonată relocarea locuitorilor care își construiseră adăposturi în apropierea perimetrului minier, autoritățile avertizând că riscul unor noi alunecări de teren rămâne ridicat.

Franck Bolingo, miner artizanal intervievat de AFP, a declarat că există suspiciuni că mai multe persoane sunt încă blocate în interiorul minei. „A plouat, apoi s-a produs o alunecare de teren care a măturat oamenii. Unii au fost îngropați de vii, iar alții sunt încă prinși în găuri”, a explicat acesta.

Zona, bogată în resurse minerale

Rubaya se află în estul Republicii Democrate Congo, o regiune bogată în resurse minerale, inclusiv coltan.

Zona este afectată de zeci de ani de violențe între forțele guvernamentale și diverse grupuri armate, printre care se numără și M23.