Pesediştii şi liberalii se bat pe consilierii lui Obama
- Adam Popescu
- 9 aprilie 2009, 04:30
Revista presei.
Gândul
Pesediştii şi liberalii se bat pe consilierii lui Obama Partidul lui Mircea Geoană şi cel al lui Crin Antonescu vor să lucreze la alegerile de anul acesta cu firme şi consultanţi din America. Spre deosebire de Antonescu, Geoană a mai lucrat cu consultanţi străini. El a avut un contract cu firma Penn Schoen&Berland Associates şi cu Matt Carter, care l-a consiliat şi pe Tony Blair.
De data aceasta, Geoană îi va lua drept sfătuitori pe consultanţii de campanie ai lui Barack Obama. Potrivit unor surse din conducerea PSD, Geoană a avut deja o serie de întâlniri cu reprezentanţii firmei Benenson Strategy Group, companie care a lucrat în campania preşedintelui american pe partea de cercetare sociologică şi strategie. Libertatea
Lupescu: "Nu vrem antrenor străin" Directorul general Ionuţ Lupescu spune că Federaţia nu poate arunca milioane de euro pe un tehnician de peste hotare.
Directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu, a vorbit pentru Libertatea despre perspectivele primei reprezentative. “Kaiserul” spune că Piţurcă sau un posibil succesor nu au arie de selecţie. Oficialul crede că principalii vinovaţi pentru situaţie sunt conducătorii cluburilor din Liga I, care au cumpărat prea mulţi străini. Adevărul
Bugetarii pot primi şi pensie, şi salariu de la stat
Măsura, adoptată ieri de Executiv, se aplică doar persoanelor cu pensii mai mici de 1.700 lei pe lună. Pensionarii care câştigă, de la stat, peste venitul mediu brut pe economie – 1.700 lei – vor fi nevoiţi să opteze fie pentru salariu, fie pentru pensie, a decis, ieri, Guvernul.
Potrivit proiectului de lege aprobat ieri de Executiv, pensionarii cu un venit lunar sub salariul mediu brut pe economie vor putea, în continuare, să cumuleze pensia cu salariul. Cei care acumulează un venit de la stat de peste 1.700 lei vor fi nevoiţi să opteze fie pentru pensie, fie pentru salariu, potrivit aceluiaşi proiect de lege. Salariul mediu brut prognozat pe 2009 este de 1.693 de lei.
Cotidianul
Anticorupţia, profitabilă pentru Monica Macovei
Eurocandidata democrat-liberală deţine mai multe imobile şi terenuri în Bucureşti şi în judeţul Constanţa. Un alt pedelist, Traian Ungureanu, are o casă în Marea Britanie.
Eurocandidată pe listele PDL pentru Parlamentul European, fostul ministru al Justiţiei Monica Macovei a câştigat anul trecut 100.000 de euro de pe urma funcţiei de consilier pe probleme de corupţie al premierului Macedoniei, arată declaraţia de avere a acesteia din dosarul de candidatură depus la BEC, citată de surse din instituţie. Potrivit documentului, Macovei deţine mai multe terenuri în judeţele Constanţa, Giurgiu şi Ilfov şi mai multe imobile: trei în Bucureşti, unul în Limanu şi o casă în Corbeanca, cumpărată prin credit ipotecar.
Ziua
Ministrul Ilie Sarbu da asigurari ca taranii nu vor fi pagubiti.
Agricultorii romani vor primi toate subventiile promise, facandu-se demersuri pentru ca acestea sa ajunga in cat mai scurt timp la beneficiari, sustin oficialii Ministerului Agriculturii. De altfel, toate problemele si penalitatile din partea UE sunt din cauza proastei gestiuni a domeniului in guvernarea trecuta, este concluzia ministrului Agriculturii, Ilie Sarbu. România Liberă
Primul recul in constructii, dupa doi ani si jumatate
Luna februarie a marcat, pentru prima oara dupa 28 de luni, primul ritm negativ de crestere la volumul lucrarilor de constructii. Analistii imobiliari considera ca acest recul este indiciul accentuarii crizei din intreg sectorul de constructii, lunile care vin urmand sa fie extrem de dificile pentru antreprenori.
Dupa dezvoltarea spectaculoasa a imobiliarului din ultimii ani si un ritm de crestere care ne-a mentinut, anul trecut, luni de zile, in topul european, valul crizei loveste si domeniul constructiilor. Jurnalul Naţional
Soluţii pentru reconstrucţia ecologică a Deltei Dunării
Ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi, a anunţat în această săptămână la Tulcea câteva soluţii pentru Delta Dunării. Ministrul a admis că Rezervaţia Biosferei se află într-o situaţie dificilă şi a anunţat, de asemenea predecesorilor săi Sulfina Barbu şi Attila Korodi, că în mandatul său Delta va fi o prioritate.
Ministrul a afirmat că vizează reconstrucţia ecologică a terenurilor transformate înainte de Revoluţie în amenajări agricole şi piscicole. Început în anii '90, programul de renaturare a fost abandonat în ultimii ani din cauza faptului că terenurile care ar trebui redate circuitului natural au fost concesionate de Consiliul Judeţean Tulcea, contractele fiind semnate pe 49 de ani.