Pescuitul de la Muntele Athos

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește-ne pe Google News

Dan Dungaciu este profesor universitar, sociolog, geopolitician, fost director al Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române și, astăzi, unul dintre principalii lideri ai AUR. Cu alte cuvinte, este ultimul om căruia i s-ar putea acorda circumstanța atenuantă a necunoașterii atunci când vorbește despre Germania, Uniunea Europeană și interesele strategice ale României.

Tocmai de aceea, entuziasmul cu care a întâmpinat victoria Alternative für Deutschland în alegerile regionale din Saxonia-Anhalt este infinit mai grav decât exuberanța unui militant oarecare care vede un procent mare pe ecranul televizorului și începe să viseze la următoarele alegeri din România.

„AfD – 44,5%! Cât vă mai trebuie ca să vă treziți? Nu e cazul să vorbim și despre România?”, a scris Dungaciu după scrutin. Rezultatul final a fost de 43,8%, suficient pentru ca AfD să obțină cea mai importantă victorie electorală din istoria sa.

Ba da, domnule Dungaciu. Este cazul să vorbim despre România. Dar poate nu despre România despre care doriți dumneavoastră să vorbim.

Să vorbim despre România care a intrat în Uniunea Europeană în 2007. Despre România care și-a construit aproape întreaga strategie de modernizare din ultimele două decenii în interiorul Uniunii. Despre România ale cărei companii exportă pe piața unică, ai cărei cetățeni circulă, muncesc și studiază liber în Europa, ale cărei autostrăzi, căi ferate, spitale, școli, rețele de apă și proiecte locale au fost și sunt finanțate inclusiv cu bani europeni.

Și, mai ales, să vorbim despre România reală, nu despre România imaginară construită pe Facebook. În aprilie 2026, întrebați ce ar face într-un eventual referendum privind apartenența la Uniunea Europeană, 66% dintre români spuneau că ar vota pentru rămânerea în UE și numai 17% pentru ieșire. 67% aveau o opinie favorabilă despre Uniune. Aceasta este România despre care trebuie să vorbim.

Partidul pe care îl aplaudă Dungaciu

Există însă un amănunt pe care entuziasmul electoral riscă să-l ascundă. AfD nu este pur și simplu un partid german care cere reducerea imigrației, critică birocrația de la Bruxelles sau contestă anumite politici ale Comisiei Europene. Asemenea poziții există în numeroase partide europene și pot fi discutate democratic.

AfD merge mult mai departe. În programul său pentru alegerile federale din 2025, partidul afirmă explicit că reformele sale fundamentale nu mai pot fi realizate în actuala Uniune Europeană și că socotește necesară ieșirea Germaniei din Uniunea Europeană, urmată de crearea unei alte forme de cooperare între state. AfD propune înlocuirea actualei Uniuni cu o comunitate economică și de interese formată din state suverane.

Nu este o interpretare a adversarilor AfD sau o invenție a presei; este chiar programul AfD. Partidul german dorește, de asemenea, ieșirea Germaniei din sistemul monedei euro. Reuters sintetiza, încă dinaintea alegerilor federale, programul economic al formațiunii tocmai prin cererea ieșirii Germaniei din UE și din euro.

Prin urmare, întrebarea pentru Dan Dungaciu și pentru AUR devine extraordinar de simplă: acesta este modelul pe care îl propuneți României?

Și mai există o întrebare, poate chiar mai incomodă. A criticat vreodată Dan Dungaciu, fără echivoc, AfD pentru proiectul său de scoatere a Germaniei din Uniunea Europeană? Dacă există o asemenea declarație, domnul profesor are tot dreptul să ne-o amintească. Dacă însă nu există, atunci problema devine mult mai serioasă: cum poate un geopolitician român să salute cu atâta entuziasm victoria unui partid german, să-l ofere implicit drept termen de comparație pentru România, dar să treacă sub tăcere tocmai acel punct din programul său care, pus în practică, ar putea zdruncina construcția europeană de care România depinde strategic? Nu poți aplauda scorul și să te prefaci că programul nu se află pe același buletin politic.

Fiindcă nu poți lua din AfD numai procentul electoral și să lași programul la Berlin. Nu poți fotografia 43,8% și să tai din fotografie proiectul politic care a obținut acel procent. Nu poți spune „uitați-vă la AfD!” și, atunci când cineva chiar se uită la AfD, să răspunzi că nu despre asta era vorba.

Germania: o economie cât 12 Românii

Există apoi o diferență uriașă pe care orice geopolitician ar trebui să o observe înaintea oricărui militant politic. Germania reprezintă 24% din întreaga economie a Uniunii Europene, fiind cea mai mare economie a UE, cu un PIB de 4.300 de miliarde de euro în 2024; România reprezintă aproximativ 2% din economia Uniunii.

Aceste cifre nu înseamnă că Germania nu are nevoie de piața unică europeană. Dimpotrivă, integrarea europeană este extraordinar de importantă și pentru economia germană; dar raportul de forțe trebuie bine înțeles.

Uniunea Europeană are nevoie de Germania într-o măsură incomparabil mai mare decât are nevoie de România. Iar România are nevoie de Uniunea Europeană într-o măsură incomparabil mai mare decât Uniunea Europeană are nevoie de România.

Aceasta nu este umilință națională. Este aritmetică geopolitică. Patriotismul nu constă în a pretinde că România are 84 de milioane de locuitori, economia Germaniei și capacitatea industrială a Germaniei. Patriotismul începe exact în momentul în care înțelegi dimensiunea propriei țări și construiești alianțele care îi multiplică puterea.

Germania ar putea plăti un preț enorm pentru un Dexit. Ar putea pierde enorm. Dar vorbim despre prima economie a Uniunii, despre una dintre marile puteri industriale și financiare ale lumii, despre un stat aflat în centrul geografic și economic al continentului.

România este într-o situație fundamental diferită. Pentru noi, apartenența la UE nu este un accesoriu ideologic; este multiplicator de putere, este piață, este capital, este infrastructură, este libertate de circulație, este ancoră instituțională. Este influență politică. Iar apartenența la UE și la NATO formează cea mai importantă ancorare occidentală de securitate și prosperitate pe care România a avut-o vreodată. A te juca cu această realitate pentru că te entuziasmează procentul electoral al unui partid german reprezintă contrariul realismului geopolitic.

Dacă Germania pleacă, nu pleacă Malta

Mai există ceva. Când AfD vorbește despre ieșirea Germaniei din Uniunea Europeană, nu discutăm despre plecarea unui membru oarecare. Discutăm despre scoaterea din construcția europeană a statului care produce aproape un sfert din PIB-ul Uniunii. O Uniune Europeană fără Germania ar fi o construcție fundamental diferită. Economic, politic, financiar și strategic.

De aceea, un politician român responsabil poate simpatiza cu anumite politici ale unui partid german, poate critica imigrația, Green Deal-ul, birocrația europeană, excesele ideologice sau centralizarea de la Bruxelles. Toate acestea sunt teme legitime. Dar există o linie după care critica Uniunii încetează să mai însemne reformarea Uniunii și începe să însemne destructurarea ei. Iar România are un interes vital ca această linie să nu fie depășită. Pentru că România nu câștigă dintr-o Europă fragmentată în state care negociază singure cu America, China și Rusia. România câștigă dintr-o Europă suficient de puternică pentru ca vocea ei să conteze, iar într-o asemenea Europă, Germania este indispensabilă.

Patriotismul nu înseamnă să aplauzi orice partid care seamănă cu tine

Aici se află eroarea politică fundamentală a lui Dan Dungaciu. Un partid românesc nu trebuie să privească politica europeană întrebându-se: cine seamănă ideologic cu noi? Trebuie să întrebe: ce servește României? Diferența este enormă.

Poate exista un partid străin cu care împărtășești opinii despre imigrație, familie, suveranitate sau birocrația europeană și care, în același timp, promovează o politică externă contrară intereselor fundamentale ale României. Atunci alegerea unui partid cu adevărat patriotic ar trebui să fie simplă. România înaintea fraternității ideologice. Interesul național înaintea familiei politice, Bucureștiul înaintea Berlinului.

Tocmai aici AUR trebuie să dea explicații. Fiindcă Dan Dungaciu nu este un comentator exterior partidului, este unul dintre liderii săi. Iar când un asemenea lider transformă succesul AfD într-un avertisment adresat României și sugerează explicit paralela dintre ascensiunea AfD și posibilul viitor al AUR, întrebarea privind orientarea europeană a partidului devine inevitabilă.

AUR trebuie să aleagă

Într-o democrație, AUR are dreptul să participe la alegeri, Dan Dungaciu are dreptul să spună ceea ce crede, iar românii au dreptul să voteze AUR.

Dar dreptul de a candida nu reprezintă un certificat automat de compatibilitate cu guvernarea. Un partid care aspiră să conducă România trebuie să spună fără echivoc care este interesul strategic al țării. Iar aici AUR trebuie să aleagă. Nu între Bruxelles și București; aceasta este falsa dilemă.

Trebuie să aleagă între România europeană și aventurile geopolitice care ar putea lăsa România singură la marginea continentului. Poți cere reformarea Uniunii Europene și să fii profund european. Poți combate centralizarea excesivă și să fii european; poți apăra suveranitatea națională și să fii european; poți critica Bruxelles-ul dimineața, la prânz și seara și să înțelegi totuși că locul strategic al României este în interiorul Uniunii Europene.

Dar nu poți prezenta drept model pentru România succesul unui partid care are înscris în propriul program că ieșirea Germaniei din actuala Uniune Europeană este necesară și apoi să pretinzi că această contradicție nu există.

Cine trebuie să se trezească?

„Cât vă mai trebuie ca să vă treziți?”, întreabă Dan Dungaciu.

Întrebarea este excelentă, numai destinatarul pare ales greșit. Poate că trebuie să se trezească AUR și  să înțeleagă că România nu este Germania. Să înțeleagă că un proiect care poate părea un pariu național pentru o putere de 84 de milioane de locuitori poate deveni o aventură sinucigașă pentru o țară mică aflată pe frontiera estică a Uniunii Europene.

Să înțeleagă că patriotismul nu se măsoară în numărul steagurilor tricolore dintr-o sală, ci în capacitatea de a identifica lucid interesul național.

Să înțeleagă, în sfârșit, că România nu are nevoie de lideri care să admire procentul AfD, ci de lideri care să se întrebe ce s-ar întâmpla cu România dacă programul AfD ar deveni realitate. Pentru că aici se termină spectacolul electoral și începe geopolitica.

AfD dorește o Germanie în afara actualei Uniuni Europene. Majoritatea românilor doresc o Românie în interiorul Uniunii Europene.

Germania reprezintă aproape un sfert din economia UE, România reprezintă aproximativ două procente. Germania este indispensabilă construcției europene. Pentru România, construcția europeană este indispensabilă.

Iar cine aspiră să guverneze România trebuie să înțeleagă această diferență înainte de a se bucura de victoria celor care vor să demonteze construcția din care România are un interes vital să facă parte.

Din acest motiv, după declarația lui Dan Dungaciu, întrebarea nu mai este dacă AUR poate obține cândva 43,8%.

Întrebarea este mult mai serioasă: de ce ar trebui încredințată guvernarea României unui partid care privește cu entuziasm spre succesul unei formațiuni al cărei proiect, dacă ar deveni realitate în Germania, ar lovi în însăși construcția europeană de care depinde o parte fundamentală a puterii, prosperității și securității României?

Până când AUR nu va răspunde fără echivoc acestei întrebări, excluderea sa din orice formulă de guvernare nu este un „cordon sanitar”.

Este o chestiune de interes național.

P.S. În urmă cu câteva zile, profesorul Dan Dungaciu se afla în concediu la Sfântul Munte Athos; printre experiențele despre care avea să povestească entuziasmat s-a numărat și o ieșire pe mare, la pescuit de ton, împreună cu neobositul Părinte Domentie. Profesorul mărturisește, cu simpatică sinceritate, că el a participat mai mult cu telefonul decât cu undița. Poate că aici se ascunde, fără să vrea, și o mică parabolă politică.

La Muntele Athos îți poți permite să pleci la pescuit de ton și să nu prinzi tu peștele. Îl prinde altcineva, îl gătește altcineva, iar tu te întorci acasă cu fotografiile, amintirea și povestea.

În geopolitică, lucrurile sunt ceva mai complicate. Dacă arunci undița după cei 43,8% ai AfD, s-ar putea să descoperi că în cârlig s-a prins și programul AfD. Iar când scoți captura din apă, nu poți păstra procentul electoral și arunca înapoi în mare ieșirea Germaniei din Uniunea Europeană.

De aceea, domnule profesor, pescuitul de ton poate rămâne o minunată amintire de la Muntele Athos. Pescuitul de procente electorale prin apele tulburi ale Europei este însă o îndeletnicire mult mai periculoasă.

Mai ales pentru România.