eMAG lansează noile abonamente Genius. Cât vor costa

eMAG lansează noile abonamente Genius. Cât vor costaeMAG. Sursa: Vasile Bobirnac | Dreamstime.com

eMAG lansează, de la 1 octombrie, o nouă structură pentru abonamentele Genius, împărțită în trei niveluri: Light, Premium și Elite, potrivit unui comunicat al retailerului.

Cât costă noile abonamente Genius

Prețurile pornesc de la 69,99 de lei pe an pentru varianta Light, în timp ce planul Elite, care va fi disponibil ulterior, va ajunge la 699,99 lei pe an și va include, în plus, acces la servicii internaționale de streaming video.

Planul Genius Light costă 12,99 lei pe lună sau 69,99 lei pe an și oferă trei livrări gratuite pe lună la locker, oferte exclusive Genius Deals și de Black Friday, precum și beneficii în Fashion Days.

Genius Premium este disponibil pentru 24,99 lei pe lună sau 199,99 lei pe an. Abonamentul include două abonamente Genius prin opțiunea Genius Duo, livrări gratuite nelimitate în eMAG, atât prin curier, cât și la locker, și beneficii în Fashion Days, Freshful și Flip. Clienții primesc și Glovo Prime Essential, cu beneficii pentru până la cinci comenzi pe lună, precum și acces la o carte gratuită pe lună în Voxa.

Clienții Genius primesc automat variante Premium

Varianta Genius Elite va costa 69,99 lei pe lună sau 699,99 lei pe an. Aceasta va păstra beneficiile Premium și va adăuga Glovo Prime Unlimited, două cărți gratuite lunar prin Voxa și abonamente de video streaming.

Toate cele trei planuri includ Genius cu Moț, care oferă acces la beneficii și oferte ale unor parteneri din domenii precum sănătate, educație, mobilitate, servicii digitale și turism.

Pentru clienții existenți, abonamentele Genius Anual și Genius Lunar sunt transformate automat în variantele Premium, fără costuri suplimentare până la expirarea perioadei deja plătite. La reînnoire, clienții pot păstra Premium sau pot alege un alt plan.

Ce alte noutăți aduce eMag

Tot de la 1 octombrie, Genius Family devine Genius Duo. Opțiunea permite unui abonat Premium să ofere gratuit un abonament cu aceleași beneficii unei alte persoane, care își gestionează separat comenzile și datele personale.

Potrivit eMAG, peste 1,5 milioane de români folosesc în prezent beneficiile Genius. „A venit momentul să ducem Genius la următorul nivel”, a declarat Alin Petcu, director Genius.