Pepe a intrat în topul celor mai vizionate ediţii "Happy Hour" cu o nuntă şi un divorţ

Pepe a intrat în topul celor mai vizionate ediţii "Happy Hour" cu o nuntă şi un divorţ

Nunta lui Pepe i-a adus lui Cătălin Măruţă cea mai mare audienţă din istorie, aproape trei milioane de români. Cântăreţul a mai intrat, însă, în topul celor mai vizionate ediţii "Happy Hour", cu despărţirea de Oana Zăvoranu.

  1. Într-un top al celor mai vizionate emisiuni ale lui Cătălin Măruţă, cea în care Pepe s-a căsătorit cu Raluca Pastramă, iar prezentatorul cu soţia lui au fost naşi, conduce detaşat. Ediţia a înregistrat pe publicul din mediul urban o audienţă medie de 11,1 puncte de rating şi 27,6% cotă de piaţă. La "Happy Hour" nunta a fost transmisă în direct. În medie, 1.171.000 de telespectatori au urmărit în fiecare minut această ediţie.
  2. Două emisiuni din 2009 urmează în clasament. Prima este ediţia specială de 1 Decembrie. Atunci au fost invitaţi Minodora Nemeş, Delia şi Marius Mihalache, ASIA şi Irina Loghin. Emisiunea a înregistrat o medie de 9,5 puncte de rating, traduse prin 1.103.000 de telespectator, în mediul urban. 
  3. Pe 19 februarie, în acelaşi an, "Happy Hour" a avut o reuşită asemănătoare. În medie, 1.098.000 de telespectatori s-au uitat în fiecare minut la emisiune. Atunci au venit Irina Loghin, Fuego, Alesis, Irinuca si Ciprian, Daniela Condurache şi un grup de brazilience.
  4. O ediţie specială de Crăciun, cea din 2010, se numără printre favoritele publicului. Audienţa a fost de 9,5 puncte de rating şi 24,4 % cotă de piaţă în mediul urban. 1.084.000 de telespectatori s-au uitat la un cor popular format din Mioara Velicu, Matilda Pascal Cojocăriţa, Aneta Stan, Elena Merişoreanu, Niculina Stoican, Petrică Matu Stoian, Cristian Pomohaci, Nicoleta Voica, Lupu Rednic, Cornelia Rednic, Laura Lavric, Constantin Enceanu, Veta Biriş, Costel Busuioc şi familia, Anna Lesko şi Jean de la Craiova.
  5. Pepe a intrat în topul celor mai vizionate ediţii "Happy Hour" şi cu un divorţ. Cătălin Măruţă a transmis în direct chiar din casa lui Pepe, dupa ce acesta s-a despartit de Oana Zavoranu. 1.068.000 de telespectatori din mediul urban s-au uitat la emisiune. Audienţa a fost de 9,3 puncte de rating.

Ne puteți urmări și pe Google News