„Am o pensie de 650 de lei”. Fiecare român cu durerea lui

„Am o pensie de 650 de lei”. Fiecare român cu durerea lui

Mă numesc Țiplea Gheorghe, din comuna Dragomirești, jud. Maramureș, și vă scriu în legătură cu tot ce fac acești tâlhari care au nenorocit România din 1990 încoace.

Am lucrat toată viața la pădure, pădure pe care conducătorii de astăzi ai țării împreună cu traficanții de lemn și hoții au decimat-o. După o viață din care 52 de ani am lucrat ca muncitor forestier, am o pensie de 650 lei, iar cei care n-au făcut nimic, au fost numai șefi, au sute de milioane. Petre Roman și Ion Iliescu au distrus toate fabricile și au scos oamenii din producție cu salarii compensatorii, iar pe unii la pensie, la 40 de ani.

Acești incompetenți care au condus țara au modificat în tot felul de forme legea pensiilor, de unii au, după cum am zis, sute de milioane sau câte un miliard, în timp ce majoritatea populației trăiește sub pragul sărăciei, cu pensii de câteva sute de lei. Cum e posibil așa ceva?

Doamna aceasta de la Ministerul Muncii n-are nicio legătură cu ministerul pe care îl conduce. Tot bate apa în „piuă”, cum se spune la noi, de punctul de pensie și nu vorbește de rechinii care au pensii uriașe, de parcă suntem cu toții niște proști, că numai așa ne consideră. Păi cum e posibil ca un om cu 25-30 de ani vechime și care are pensie de invaliditate, aceasta să fie de 600 de lei, cât a unui individ care n-a făcut nimic și a stat toată ziua prin baruri?

Ne puteți urmări și pe Google News

Polițiștii au fost scoși la pensie la 45- 50 de ani, cu pensii de 7-8 mii de lei, iar în locul lor au fost încadrați niște ciobani care au dat câte 5.000 de euro pentru un post și care nu fac nimic, că nu cunosc legile, ci toată ziua umblă după afaceri.

Despre autonomia cerută de UDMR

În anul 1948, România a fost împărțită administrativ în regiuni. După model sovietic a fost înființată Regiunea Autonomă Maghiară care cuprindea județele Covasna, Harghita și Mureș. În anii 1950, Gheorghiu-Dej a făcut o vizită la Târgu Mureș. L-a întâmpinat primul secretar al regiunii, care i s-a adresat în limba maghiară.

Ca rezultat, nu după mult timp, denumirea s-a schimbat în Regiunea Mureș Autonomă Maghiară, ca peste încă un timp să devină Regiunea Mureș. Astăzi, dacă ar fi aprobată autonomia, se va întâmpla ca toate actele oficiale să fie redactate în limba maghiară: acte de naștere, acte de căsătorie, diplome de liceu etc. Nu utați că ungurii sunt ocoși, nu mai este nimeni ca ei.

M. Costea, Ploiești

Pedofilul din Capitală

Ne întrebați dvs. cum anume ar trebui pedepsit un pedofil. Vă spun că cea mai grea pedeapsă pe care o va propune cineva și tot e prea puțin. Dar vă rog altceva, pentru că în afară de presă nu prea a mai rămas nimeni în țara asta să ne ajute să ne obținem dreptatea noi, ceilalți, cei fără pile.

Cum ar trebui pedepsiți cei care au mușamalizat probele și au continuat să țină în brațe acest dezaxat? Am văzut cu indignare pozele date publicității de poliție. Mi se pare doar mie sau sunt fotoșopate? De ce nu putem distinge culoarea hainelor în primul set de poze, în primele imagini video? Par albite cumva.

Și în ultima poză, cea clară, mie mi se pare că are căciula modificată în photoshop, să acopere cât mai mult fruntea, știind că ochii și sprâncenele sunt semnalmentele definitorii ale unei fizionomii. Sunt eu nebună? Sau trăim într- o țară în care încercăm să ascundem dezaxați doar pentru că șofează pentru cine trebuie?

Elena, București