Pelicula „Gucci” dă lovitura cu de Niro, Pacino și Lady Gaga. Ce poveste dramatică va spune filmul

Pelicula „Gucci” dă lovitura cu de Niro, Pacino și Lady Gaga. Ce poveste dramatică va spune filmulSursa: FilmMagic

Pelicula „Gucci”, care va fi realizată de Ridley Scott, îi va avea în distribuție pe Lady Gaga, Robert de Niro și pe Al Pacino.

Lady Gaga a confirmat că va juca în filmul pregătit de Ridley Scott, iar de Niro și Pacino sunt în negocieri pentru a se alătura distribuției. Pe lângă cei trei, studiul MGM mai poartă discuții cu Adam Driver şi Jared Leto dar și cu Jack Huston şi Reeve Carney.

Filmul „Gucci” va spune povestea asasinării lui Maurizio Gucci, nepotul celui care a creat celebra marcă italiană de modă. Filmul va avea un scenariu scris de Roberto Bentivegna şi se va baza pe cartea „The House of Gucci: A Sensational Story of Murder, Madness, Glamour, and Greed” scrisă de Sara Gay Forden.

Cântăreaţa şi actriţa Lady Gaga o va interpreta, în noul proiect, pe Patrizia Reggiani, condamnată pentru asasinarea fostului său soţ Maurizio Gucci. Acesta a fost împuşcat de un asasin plătit, la 27 martie 1995, în timp ce intra în sediul firmei sale din Milano.

Patrizia Reggiani, care şi-a susţinut mereu nevinovăţia, a fost condamnată în 1997 la 26 de ani de închisoare din care a executat 20 de ani. În anul 2017, un tribunal din Milano a hotărât să fie eliberată din 2017. Maurizio Gucci era nepotul lui Guccio Gucci, fondatorul celebrei case de modă Gucci, pe care a condus-o din 1983 până în 1993.

Robert de Niro (dublu laureat cu Oscar pentru „The Godfather: Part II”- 1974 şi „Raging Bull” - 1980) şi Al Pacino (câştigător al unui Oscar pentru „Scent of a Woman” - 1992) se numără printre cei mai mari actori din istoria Hollywoodului. Anul trecut ei au jucat împreună în filmul „The Irishman”, regizat de Martin Scorsese.

La rândul său, Adam Driver este unul dintre actorii momentului datorită nominalizărilor la Oscar pentru „BlacKkKlansman” - 2018 şi „Marriage Story” - 2019 şi  pentru rolul făcut în Kylo Ren din utima trilogie „Star Wars”. El a avut contribuţii şi în filmele „Silence” (2016), „Paterson” (2016) sau „Logan Lucky” (2017).

Jared Leto, care este și solist al grupului de rock Thirty Seconds to Mars, are un Oscar pentru cel mai bun actor secundar pentru „Dallas Buyers Club” (2013) şi s-a evidenţiat recent în filmele „Suicide Squad” (2016) sau „Blade Runner 2049” (2017).

„Gucci” va fi cel de-al doilea film în care va juca Lady Gaga, după ce și-a făcut debutul în lungmetrajul „A Star is Born” (2018).

Smiley amendat pe Autostrada Soarelui. Poliția îi răspunde: „Privește partea bună”

Răzbunarea lui Viorel. Ce i-a făcut Vulpiței după apariția clipului deocheat?

 

Ne puteți urmări și pe Google News