De acum, locuitorii Capitalei care au chef de plimbare pot încăleca gratuit una dintre cele 400 de biciclete din centrele aflate în Herăstrău şi Tineretului, prin proiectul „I’velo”.
Nu ai bicicletă şi nici bani să o cumperi, dar ţi-ar plăcea să dai la pedale prin parc? De ieri, ai la îndemână o nouă soluţie: centrele „I’velo”, în două dintre cele mai mari parcuri ale oraşului.
Mişcare în aer liber
Bucureştenii sunt aşteptaţi să închirieze gratuit biciclete, doar pe baza actului de identitate. Ieri-dimineaţă s-au deschis primele două centre de bike-sharing din cadrul proiectului, în Parcul Herăstrău, la Roata Mare. Azi se va deschide şi al treilea centru, în Parcul Tineretului, la intrarea dinspre Colegiul „Gheorghe Şincai”.
În total, 400 de vehicule pe două roţi pot fi împrumutate zilnic. În timpul săptămânii, programul de închirieri începe la ora 11.00 şi se încheie la 19.00, iar în weekend e de la 10.00 la 20.00. Timpul maxim de dat la pedale este de două ore, pentru a „împărţi” plimbările cât mai multor persoane, după cum anunţă iniţiatorii proiectului - A sociaţia Green Revolution şi Raiffeisen Bank.
În ciuda ploii, ieri-dimineaţă se adunaseră în Herăstrău destui doritori de plimbări. „Fiind înconjurat de biciclete şi pentru că şi plouă, mă simt ca acasă, în Olanda. Angajaţii noştri deja merg pe bicicletă de la o filială la alta”, a spus Steven van Groningen, preşedintele Raiffeisen.
În Capitală, cei care doresc să se plimbe gratuit cu bicicleta mai au la dispoziţie centrele „La pedale”, din Herăstrău şi Kiseleff, inaugurate anul trecut şi redeschise la începutul lui aprilie, tot la iniţiativa Green Revolution.