Reglarea conturilor în coaliţie depinde de scorurile pe care democrat-liberalii şi social-democraţii le vor obţine pe 7 iunie.

Dincolo de bifarea unei formalităţi care ţine de statutul de ţară membră a UE, alegerile pentru Parlamentul European au miză politică pentru principalele partide şi, în special, pentru cele care formează coaliţia de guvernământ. Este vorba de reglarea relaţiilor de putere dintre PDL şi PSD, de stabilitatea şi chiar de viitorul coaliţiei.

Democrat-liberalii şi social-democraţii vor căuta ca, prin scorul obţinut la scrutinul de pe 7 iunie, să-şi asigure un ascendent în coaliţie şi, implicit, să se poziţioneze cât mai avantajos la startul competiţiei pentru prezidenţiale. Cele două aspecte sunt legate, iar tranşarea poziţiei de partid dominant are loc abia prin desemnarea câştigătorului de la Cotroceni.

Egalitate doar în procente

Atât pentru PDL, cât şi pentru PSD este foarte important să obţină un scor electoral superior celuilalt, astfel încât să depăşească actuala situaţie de egalitate. Calculul lor este că o distanţare de 4-5 procente în faţa partenerului de coali ţie le-ar putea aduce poziţia de partid dominant al guvernării. Stabilirea unei ierarhii clare ar marca şi poziţionarea pe un trend ascendent pentru partidul clasat primul şi descendent pentru celălalt.

În decembrie 2008, PDL şi PSD au format o coaliţie de guvernare ca parteneri egali. Acest lucru s-a impus şi datorită egalităţii de procente obţinute la utimele două runde de alegeri: locale şi parlamentare.

O egalitate formală însă, care nu are un corespondent în realitatea de zi cu zi a relaţiilor dintre PSD şi PDL. Dincolo de scorurile aproape egale, între cele două partide există anumite diferenţe. Iar acolo unde nu există, fiecare partid încearcă să-şi creeze un avantaj asupra celuilalt. Ambele dau semne de frustrare şi fiecare încearcă permanent să fie „vioara întâi” şi, implicit, să îşi subordoneze partenerul. Funcţiile din judeţe au „gripat” coaliţia

În cele patru luni de guvernare, coaliţia a avut sincope. O mare parte din neînţelegeri provin din neasumarea acestei egalităţi formale şi se referă, în special, la împărţirea funcţiilor. În unele judeţe, PSD este de două ori mai puternic decât PDL, în altele, situaţia este exact pe dos. Din acest motiv, unui lider local, obişnuit să fie stăpânul absolut al judeţului, îi vine greu să accepte împărţirea egală a funcţiilor cu reprezentanţii insig ni fianţi la nivel local ai partenerului de coaliţie.

De aici şi situaţia ciudată că, după patru luni de la preluarea puterii, PSD şi PDL nu au reuşit să-şi împartă funcţiile din instituţiile descentralizate în foarte multe judeţe. Astfel, dincolo de asuma rea formală a puterii, în toată această perioadă de funcţionare a coaliţiei, cele două partide au arătat că nu sunt parteneri şi nu colaborează la guvernare, fiecare încercând să-şi tragă o felie cât mai mare.

ALIN TEODORESCU

Diferenţă de cel mult două procente

Sociologul Alin Teodorescu este sceptic că PSD şi PDL s-ar putea distanţa decisiv la euroalegeri şi apreciază că, în ciuda eforturilor, între cele două partide diferenţele vor fi mici.

NUMĂRĂTOARE INVERSĂ

Ultimul test înaintea prezidenţialelor

Tendinţa de a-şi adjudeca prima poziţie în coaliţie este explicabilă atât pentru PDL, cât şi pentru PSD. Democrat-liberalii, de exemplu, se consideră primul partid al guvernării deoarece funcţia de preşedinte al României este exercitată de Traian Băsescu. Un atu faţă de celelalte partide pentru că şi-a adjudecat locul de premier, fiind şi cel care pus condiţiile în negocierile privind formarea guvernului.

De cealaltă parte, PSD este un obişnuit al puterii. Din 1989 a fost la putere timp de aproape 11 ani, la care se adaugă încă doi ani de guvernare indirectă, prin intermediul cabinetului Tăriceanu II. PSD a dat un preşedinte pentru trei mandate, a avut doi premieri, a format singur guvernul şi a avut aproape de fiecare dată majoritate parlamentară. La nivel local, liderii săi au exercitat puterea în mod absolut, câştigându-şi blazonul de baroni ai provinciei. Social-democraţilor nu le-a picat bine ca, după eşecul din 2004, să revină la putere într-o coaliţie dictată de alţii. În plus, PSD nu se poate obişnui cu ideea de a fi la mâna lui Traian Băsescu, de la care se poate aştepta oricând să-l trimită în opoziţie.

Pentru PSD, handicapul de a fi al doilea partid în coaliţie poate fi depăşit printr-un rezultat la euroalegeri superior celui obţinut de PDL. Pentru PDL, un scor peste PSD ar însemna mână liberă să-i trateze pe social-democraţi ca pe nişte parteneri de rangul doi. Poziţia de start pentru toamnă

A doua miză a alegerilor europene se referă la obţinerea unei cât mai avantajoase poziţii de start pentru competiţia prezidenţialelor. Euroalegerile sunt ultimul test electoral înainte de confruntarea pentru Cotroceni. În perspectiva acestei bătălii, o detaşare a unuia dintre cele două partide i-ar oferi prezidenţiabilului său o poziţie de start mai bună. Pentru democrat-liberali, un scor cu 4-5 procente sub PSD ar contura o imagine publică de partid în declin. Acest fapt ar afecta imaginea candidatului Traian Băsescu, consolidând ideea că actualul preşedinte poate fi învins. Pentru PSD, câştigarea locului întâi, la o diferenţă de 4-5 procente faţă de PDL, ar însemna o lovitură de imagine şi ar alimenta platforma de susţinere a candidatului său, Mircea Geoană, ca challanger serios pentru Traian Băsescu.

PSD şi-a suprapus campania pentru euroalegeri cu precampania pentru Cotroceni. Anunţarea preziden ţiabilului Geoană odată cu euro- lista PSD a pornit de la calculul că poate fi o locomotivă electorală. Din acest motiv, obţinerea unui scor inferior PDL ar vulnerabiliza poten ţialul electoral al lui Geoană, confirmând public că porneşte cu şansa a doua. EFECTE PERVERSE Un pas către ruperea coaliţiei

Apariţia unei ierarhizări clare între PDL şi PSD prin scorurile electorale ar putea avea implicaţii şi asupra viitorului coaliţiei de guvernare. Între cele două partide s-ar putea adânci falia deja existentă, iar nemulţumirile actuale ar putea spori. Acest lucru ar putea alimenta discuţiile interne privind renunţarea la acest parteneriat. Dacă PSD se va clasa pe locul doi la o distanţă de 4-5 procente faţă de PDL, social-demo craţii ar putea lua în calcul părăsirea guvernării. Aceeaşi situaţie s-ar putea regăsi şi la PDL care, nemulţumit de erodarea apărută, ar putea căuta să se salveze alungând PSD din guvern.