Patru români au furat de la americani 1,8 milioane de dolari

Patru români au furat de la americani 1,8 milioane de dolari

Frauda bancară prin skimming este una dintre principalele infracţiuni comise, în ultima vreme, de românii din străinătate, în special în SUA şi Australia.

Ultimul caz mediatizat de presă este cel al unor români de pe coasta de est a Statelor Unite, care au reuşit să fure sume de bani a căror valoare totală se ridică la 1,8 milioane de dolari. Se presupune că mare parte a banilor a fost transferată în Estul Europei, se menţionează în The Syracuse Post-Standard, conform Mediafax.

Chiar dacă dispozitivele nu au fost foarte bine ascunse în bancomate, clienţii au declarat că au crezut că acestea s-au defectat, iar angajaţii băncilor au folosit bandă adezivă pentru a monta dispozitivele.

Oraşele în care cei patru români au comis frauda sunt New York, Cicero şi Rochester. Conform publicaţiei Emipre State News, numele persoanelor arestate sunt Victor Tarantino (de 32 de ani), Alexandru Dragomir (de 28 de ani), Iosif Răucă (de35 de ani) şi Gabriel Mircea Staicu (de 41 de ani), mai relatează Mediafax. Sentinţa stabilită pentru astfel de cazuri este de 15 ani de închisoare.

CITIŢI ŞI: Şase luni de închisoare pentru un român din Australia

Australia, invadată de infractori români. Cu vize de turist

Bancomate din Australia, fraudate de români

Români arestaţi în Italia pentru clonare de carduri

Ne puteți urmări și pe Google News