Un soldat afgan a ucis patru francezi şi a rănit alţi 17. Franţa îşi suspendă operaţiunile din Afganistan
- Simona Mătieș
- 20 ianuarie 2012, 16:16

Franţa îşi suspendă operaţiunile militare din Afganistan, a anunţat preşedintele francez Nicolas Sarkozy, după ce a confirmat că patru soldaţi francezi au fost ucişi, azi, de către un militar afgan, relatează agenţiile internaţionale de presă.
O sursă din serviciile secrete afgane dezvăluise, anterior, că patru soldaţi au fost ucişi şi 17 răniţi, azi, de un taliban inflitrat în rândurile armatei afgane, în provincia Kapisa, din estul ţării. Soldatul afgan a fost arestat. Potrivit AFP, Sarkozy a spus că este luată în considerare retragerea Franţei, înainte de termen, din programul de antrenare a forţelor afgane. Atacul a fost ultimul dintr-o serie de atentate, în care militari occidentali, ai forţelor de coaliţie din Afganistan, au fost ucişi de membri ai armatei sau poliţiei afagane, antrenate chiar de aceştia.
Decesul celor patru soldaţi ridică la 82 numărul militarilor francezi care au murit în Afganistan, din 2001 până acum. Soldaţii francezi ucişi astăzi de un bărbat îmbrăcat în uniformă militară afgană nu erau înarmaţi, fiind „de fapt asasinaţi”, a reacționat ulterior și ministrul apărării francez Gérard Longuet.
Deocamdată, nu se ştie daca atacatorul era soldat afgan sau un „taliban infiltrat sau dacă altcineva a luat această decizie din motive pe care nu le cunoaştem”, a spus ministrul francez pentru postul public de televiziune France 2.
La rândul său, ministrul de externe francez Alain Juppe a indicat că Parisul va lua o decizie privind menţinerea contingentului Franţei în regiune după examinarea unui raport al ministrului apărării şi al şefului Statului Major al armatei, amiralul Edouard Guillaud, care au fost trimişi în Afganistan.
Franţa doreşte „asigurări credibile că soldaţii noştri au condiţii de securitate corespunzătoare” pe teritoriul afgan, a conchis ministrul de externe francez.