Dramă în satul Gemenea, comuna Stulpicani, judeţul Suceava. Patru fraţi cu vârste cuprinse între 3 şi 8 ani au murit aseară, după ce s-au ascuns într-o ladă în care părinţii ţineau făina.
Din primele cercetări, cei patru copii au murit asfixiaţi, după ce, în joacă, au intrat în lădoiul cu făină, iar capacul a căzut peste ei, fără a mai putea ieşi afară. Mama micuţilor, Angela Rusu, în vârstă de 38 de ani, era plecată la cumpărături cu fiica sa de 10 ani, din prima căsătorie. Minorii erau acasă doar cu tatăl lor, Dumitru Rusu, în vârstă de 74 de ani. Potrivit poliţiei, septuagenarul are deficienţe grave de vorbire şi de auz, astfel încât nu ar fi putut auzi strigătele de ajutor ale copiilor săi. Când s-a întors acasă, în jurul orei 22.30, femeia i-a găsit pe micuţi, a sunat la 112, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru copii. „La întoarcere, a sesizat faptul că cei patru copii rămaşi acasă nu sunt de găsit, motiv pentru care i-a căutat şi găsit decedaţi într-un lădoi pentru făină al cărui capac era prevăzut cu sistem de închidere metalic, care se afla în poziţia închis. Mama şi-a scos cei patru copii din lădoi şi a încercat să le acorde primul ajutor, rezultatul fiind negativ”, a declarat, ieri dimineaţă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, inspectorul principal Gabriel Panţiru. Capacul lăzii era prevăzut cu un sistem de închidere metalic. O echipă de poliţişti din Gura Humorului şi de la Serviciile Criminalistic şi Investigaţii Criminale s-a deplasat la faţa locului. Inspectoratul Judeţean de Poliţie Suceava a deschis o anchetă pentru a stabili condiţiile în care au murit copiii. La unul dintre copiii decedaţi s-au găsit urme de hemoragie nazală, bucală şi la nivelul urechilor. Cel mai probabil, minorul respectiv a fost lovit în cap de capacul lădoiului, când acesta a căzut peste micuţi. În cămara în care se afla lădoiul cu făină, mai precizează poliţia, nu se observă urme de răvăşire. Purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava a declarat că cercetările sunt continuate de ofiţeri din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale. A doua oară în atenţia Protecţiei Copilului Familia a mai fost în atenţia Protecţiei Copilului, după ce tatăl vitreg, surdo-mut în vârstă de 74 de ani, a fost acuzat că ar fi abuzat de fiica vitregă. În plus, mama micuţilor are handicap mintal de gradul II, potrivit directorului executiv adjunct al Direcţiei pentru Protecţia Copilului Suceava. Potrivit poliţiştilor, după efectuarea necropsiei se stabili cauza morţii copiilor şi se vor dispune măsuri procedurale.