Patronii reiau recrutările de personal

Patronii reiau recrutările de personal

O veste bună pentru şomeri: aproape un sfert dintre managerii firmelor din România se aşteaptă să crească numărul persoanelor pe care le vor angaja în această vară.

O cincime dintre patroni cred că vor fi nevoiţi să mai reducă din personal, în vreme ce 60% dintre aceştia apreciază că vor menţine numărul actual de salariaţi, potrivit unui studiu realizat de compania de resurse umane Manpower.

Astfel, după cinci trimestre consecutive de estimări negative, angajatorii din România previzionează o creştere moderată a activităţii de angajare, în perioada iulie-septembrie.

Cele mai multe şanse de angajare le au şomerii din regiunile Centru şi Sud-Est, în vreme ce angajatorii din regiunile Nord-Est, Sud-Vest şi Bucureşti-Ilfov au previziuni sumbre în ceea ce priveşte evoluţia pieţei muncii.

În funcţie de domeniile de activitate, cei mai optimişti sunt managerii din agricultură, vânătoare, silvicultura şi pescuit. Însă, activitatea din aceste domenii are un caracter sezonier. De asemenea, angajatorii din industria prelucrătoarea şi industria extractivă sunt moderaţi în ceea ce priveşte evoluţia numărului de salariaţi, în timp ce managerii din sectorul energie electrică, gaze şi apă anticipează noi concedieri.

Studiul a fost realizat prin intervievarea a 751 de manageri de resurse umane, se arată în comunicatul remis de Manpower.

Mulţi şomeri, puţine slujbe

Rata şomajului la nivel naţional a scăzut uşor în luna aprilie, comparative cu luna martie, până la 8,07%. Faţă de aceeaşi lună a anului 2009, rata şomajului a fost mai mare cu 2,37%, acest indice plasându-se la 5,7%, potrivit datelor publicate de ANOFM.

Astfel, la 30 aprilie, erau înregistraţi 738.187 de şomeri, cu 27.098  mai puţini faţă de datele aferente lunii martie. Din totalul şomerilor înregistraţi, 441.869 au fost şomeri indemnizaţi şi 296.318 neindemnizaţi. Numărul şomerilor indemnizaţi a scăzut cu 20.420 persoane, iar cel al şomerilor neindemnizaţi cu 6.678 persoane faţă de luna precedentă. În luna aprilie 2010, comparativ cu luna martie, a scăzut atât rata şomajului masculin de la 9,2% la 8,8% cât şi rata şomajului feminin de la 7,4% la 7,2%.

În săptămâna 4-10 iunie, angajatorii au scos la bătaie 9.417 posturi la nivel naţional. Astfel, 78 de şomeri concurează pentru un loc de muncă.

Ne puteți urmări și pe Google News