Patriotism. Cine sunt consilierii care vor intona ”Deșteaptă-te române” la fiecare sedință

Patriotism. Cine sunt consilierii care vor intona ”Deșteaptă-te române” la fiecare sedință

Arădenii țin să fie cei mai patrioți români. Aleșii locali din orașul de pe Mureș se pregătesc să impună o nouă regulă pentru întâlnirile lor, una menită să le aducă tuturor aminte că sunt români.

În următoarea șeință de Consiliu Local, programată marți, 6 decembrie, consilierii locali arădeni vor adopta o hotărâre care stipulează că se va  intona imnul de stat, Deșteaptă-te române, cu ocazia fiecărei astfel de întruniri. Propunerea vine din partea viceprimarului Călin Bibarț.

„Având în vedere caracterul solemn al şedinţelor de lucru ale Consiliului Local al Municipiului Arad, organ deliberativ local compus din consilieri locali aleşi de către cetăţenii unităţii administrativ-teritoriale, cu toţii cetăţeni ai României, în semn de respect faţă de actul decizional, consider oportună modificarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 218/2006 privind intonarea imnului național al României la ședințele Consiliului Local al Municipiului Arad, astfel încât imnul național al României să fie intonat la ședințele festive, şedintele ordinare, cât și la ședințele extraordinare ale Consiliului Local al Municipiului Arad” , este notat în expunerea de motive ce însoțește primul proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a ședinței de marți.