Linda Cergan, singura jucătoare cu origini africane din România, are o poveste impresionantă, în care „sportul-rege“ e singura alinare.

Când ai 28 de ani şi câştigi patru milioane pe lună, iar tatăl nu ţi-a lăsat moştenire decât culoarea pielii, viaţa poate deveni o povară, dacă nu găseşti măcar un refugiu care să te ajute să mergi înainte. Pentru Linda Cergan, fotbalul este singurul lucru care dă culoare zilelor cenuşii. A învăţat că viaţa e dură încă din copilărie, când odată apărută pe terenul de fotbal, băieţii ridicau din umeri şi se întrebau: „Ce vrea, bă, asta neagră?“. Când, după un timp, era acceptată cu remarca „las-o să joace, fiindcă e mai bună decât noi toţi“, a înţeles că fotbalul poate fi partea frumoasă din viaţa ei.

Linda are câteva selecţii în naţională, iar sâmbătă a jucat în finala Cupei României, pe care echipa sa, Smart Bucureşti, a pierdut-o cu 0-7 în faţa fetelor de la Clujana. Până acum patru ani a visat să ajungă la un club, dar când şi-a împlinit visul a înţeles că fotbalul nu poate fi mai mult decât o pasiune şi că nu va putea niciodată câştiga suficient din asta. Nu lipseşte de la niciun antrenament, deşi munceşte opt ore pe zi într-o fabrică de mase plastice, iar în sezonul precedent a fost golgheterul echipei!

INTERVIU

„Câştig cam un milion de lei la victorie“

EVZ: Cum ai început să joci fotbal? Linda Cergan: De când eram mică. Jucam cu băieţii în curtea şcolii sau pe stradă. La început nu voiau să mă primească, dar când vedeau că sunt mai bună decât ei nu aveau ce să mai zică. La club am început să joc în urmă cu patru ani, când am venit în Bucureşti.

Părinţii tăi ce au spus când te-ai apucat de fotbal? Pe tata nu l-am cunoscut. Este ghanez şi a venit ca student în România înainte de Revoluţie. A plecat din ţară chiar când m-am născut. Mama nu a fost de acord, zicea că o să mă lovesc şi că o să-mi rup picioarele, dar nu a avut cum să mă oprească să joc fotbal.

Ai avut vreodată de suferit din cauza rasismului? Nu, nu am avut probleme de genul ăsta. Sau, cel puţin, aşa cred. La echipa naţională m-au chemat de câteva ori şi au renunţat la mine. Selecţia se face mai mult pe pile, sunt şmecherii multe şi în fotbalul feminin... Când am ajuns să joc la un club mă aşteptam să fie altfel.

Eşti jucătoare de echipa naţională, iar la club ai jucat finala Cupei României. Câţi bani câştigi din fotbal? Câştig în funcţie de rezultat. Dacă batem, ne dau cam un milion. Jucăm cam trei meciuri pe lună, asta ar însemna vreo trei milioane, dacă batem mereu.

Mai ai şi alte venituri? Lucrez la o fabrică de mase plastice. Am un salariu de 4 milioane pe lună, plus două milioane - bonuri de masă. Stau opt ore în picioare şi ridic cutii cu marfă, iar seara mă duc la antrenament. E greu, dar nu aş putea renunţa la sport. Fotbalul e viaţa mea!

Te poţi descurca cu banii ăştia? Trebuie să mă descurc, nu am de ales. Plătesc două milioane şi jumătate chirie, iar restul îi dau pe mâncare. Din când în când îmi mai cumpăr şi câte o haină. Te-ai gândit vreodată să pleci din România? M-am gândit că ar fi bine să muncesc într-o altă ţară unde se câştigă mai bine şi să joc şi fotbal acolo. În alte ţări fotbalul feminin e încurajat mai mult. Mi-ar fi greu totuşi să plec, aici e ţara mea şi aici mă simt cel mai bine. Chiar dacă tatăl meu e ghanez şi unii mă privesc mai altfel, eu mă simt româncă şi mă mândresc cu asta!

PASIONATĂ

A plâns pentru România

Linda a fost pasionată de fotbal încă din copilărie. După ce bătea mingea pe stradă cu băieţii din cartier, se ducea acasă şi se uita la toate meciurile de la televizor. În 1994 era clasa a opta şi se trezea la două noaptea, ca să urmărească meciurile României la Campionatul Mondial din SUA.

„Când a pierdut România cu Suedia, am plâns toată noaptea. Din echipa de atunci îmi plăcea cel mai mult de Hagi şi de Gică Popescu“, povesteşte fotbalista născută din tată ghanez şi mamă româncă. Ţine cu Steaua, unde îl prefera pe Nicolae Dică: „De la noi din ţară ţin cu Steaua, dar în ultimul timp am fost dezamăgită, pentru că nu mi se pare că joacă toate meciurile pe teren. Dintre jucători îmi plăcea Dică, dar acum e fiţos şi nu mai joacă. În străinătate îmi place de Kaka şi Robinho“.