Peste trei luni, mai exact între 7 şi 10 octombrie 2011, Parlamentul va fi gazda Adunării Parlamentare a NATO. Şi, cum au intrat pe ultima sută de metri cu pregătirile, deputaţii şi seantorii au dat startul ultimelor cumpărături.
Peste trei luni, mai exact între 7 şi 10 octombrie 2011, Parlamentul va fi gazda Adunării Parlamentare a NATO. Şi, cum au intrat pe ultima sută de metri cu pregătirile, deputaţii şi seantorii au dat startul ultimelor cumpărături.
Obligaţi să achiziţioneze prin licitaţie publică, aleşii şi-au depus cererile de ofertă din care aflăm că pentru Summit au nevoie de vaze, probabil pentru cadourile de protocol, de carne şi organe de porc, de limbă de vită, piese de schimb pentru ascensoare, imprimante, şi bineînţeles produse de curăţenie. Deputaţii vor închiria şi autocare pentru transportul invitaţilor. VAZE MICI ȘI MARI, ROTUNDE ȘI PĂTRATE
Astfel, Camera Deputaţilor are nevoie de 900 de obiecte din sticlă prelucrată manual,respectiv 500 de vaze de mici dimensiuni de formă rotundă şi 250 de formă pătrată, 150 de vaze mari – 75 de formă troconică şi 75 de formă aplatizată, valoarea estimată a contractului fiind de 103.225,81 lei.
Deputaţii mai au nevoie şi de piese de schimb pentru ascensoare în valoare de 120.967 lei, imprimante - 81.532,26 lei, camere video, decoder IP, şi suport camere video - 238.750 lei, microfoane, căşti, selectoare şi receptori IR - 87.337 lei, dispozitive de acces wireless - 20.544,35 lei, dar şi întrerupătoare automate tripolare - 65.322 lei.
Pe lână astea, Camera va face şi reparaţii la Centrul de presă ,costurile fiind estimate la 68.548 lei, şi vor avea nevoie şi de personal pentru manipularea şi transportul covoarelor, mobilierului, echipamentului, pentru care s-a stabilit suma de 60.483 lei.
Nu în ultimul rând, deputaţii vor avea nevoie 32 de autocare, pentru închirierea cărora au fost alocaţi 322.581 de lei. CARNE ȘI ORGANE DE PORC O altă cerere de ofertă este pentru 3.650 de kilograme de carne de porc şi organe comestibile, pentru care se va plăti aproximativ 44.575 de lei. Deputaţii au solicitat cotlet de porc, pulpă porc, ceafă porc, rinichi de porc, creier de porc, ficat de porc, limbă de vită şi burtă de vită.
Senatorii vor scoate şi ei aproximativ 30.000 de lei din buzunar pentru produse de curăţenie cum ar fi : detartrant, detergent obiecte sanitare, detergent lichid pentru geam, pardoseli, marmură, pentru spălat covoare, tapiţerii, parchet, soluţie pentru curăţat candelabre, înălbitor perdele. Senatorii au mai solicitat şi alcool sanitar, pămătuf pentru praf, mături, pământ de flori, şerveţele.