Părinţii dorm în cort în faţa grădiniţelor, pentru a prinde un loc la înscriere | VIDEO

Părinţii dorm în cort în faţa grădiniţelor, pentru a prinde un loc la înscriere | VIDEO

În oraşul american Lincoln (California), părinţii sunt nevoiţi să campeze în faţa grădiniţei, pentru a fi siguri că vor prinde un loc pentru copiii lor.

Lincoln Crossing Elementary nu poate face faţă numărului mare de copii, astfel că părinţii lor s-au instalat în fata grădiniţei. Înscrierile au început ieri dimineaţă, la ora 7.00, scrie ediţia din Sacramento a CBS.

Primul venit, primul servit

Unul dintre tătici a venit pregătit şi determinat să obţină un loc pentru copilul său. Jonathan Brose şi-a adus un cort, mâncare şi multă apă. Însă, primul care s-a aşezat la coadă, încă de luni după-amiaza, este Nick Kosmides. Bărbatul are asigurat unul dintre cele 105 locuri, pentru fiica sa. Un alt tătic, Jonathan, a crezut că are timp până luni seara să vină şi să ocupe un loc la coadă. Numai că, atunci când a ajuns, în faţa lui se aflau deja câteva zeci de persoane. Acesta a precizat că este frustrant, din moment ce plăteşte taxe, să nu-şi poată înscrie copilul la grădiniţă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Chiar dacă sunt 105 locuri disponibile, în realitate, numai 54 sunt disponibile, pentru că, în politica şcolii se precizează că locurile se oferă automat, fără ca părinţii să stea la coadă, dacă unul dintre fraţi studiază deja în instituţie.

Pentru că în Lincoln numărul de familii cu copii mici a crescut în ultimii ani, autorităţile locale au precizat că vor mai construi o instituţie de învătământ, însă, din cauza lipsei banilor de la buget, pe fondul crizei, planurile au fost amânate. <script type='text/javascript' src='http://video.sacramento.cbslocal.com/global/video/videoplayer.js?rnd=544786;hostDomain=video.sacramento.cbslocal.com;playerWidth=385;playerHeight=288;isShowIcon=true;clipId=6835045;flvUri=;partnerclipid=;adTag=News;advertisingZone=CBS.SAC%252Fworldnowplayer;enableAds=true;landingPage=;islandingPageoverride=false;playerType=STANDARD_EMBEDDEDscript;controlsType=fixed'></script>