Părintele Necula: Răul făcut cu luciditate nu rămâne nepedepsit
- Maria Pană
- 30 ianuarie 2026, 15:55

Părintele Constantin Necula a explicat că cei care fac rău cu intenție își primesc mai devreme sau mai târziu pedeapsa. Acesta a explicat că astfel de oameni nu au considerație față de semenii lor.
Părintele Necula avertizează
Preotul a explicat că anumiți oameni fac lucruri rele cu bună știință. ”Sunt oameni care nu fac rău nu din greșeală, nu din neputință, ci cu deplină luciditate. Știu exact unde să lovească, ce să spună și cui. Își aleg cuvintele ca pe niște arme, nu le folosesc fără milă. Pentru că au învățat că durerea celuilalt le dă un fals sentiment de putere.

Constantin Necula. Sursa foto: Facebook
Sunt cei care se bucură de lacrimile altuia. Când cineva cade, nu întind mâna, ci mai adaugă o lovitură. Când cineva e slab apasă acolo unde doare cel mai tare”, spune omul bisericii.
”Suferința este spectacol”
Părintele a mai spus că pentru acești oameni suferința este spectacol. ”Pentru ei suferința aproapelui nu e tragedie ci spectacol. Mint cu seninătate. Denigrează cu zâmbetul pe buze. Umilesc subtil ca să pară nevinovați. Nu spun tot neadevărul, ci numai atât cât să murdărească.
Apoi se retrag, spălându-și mâinile ca și cum nu ar fi fost niciodată acolo. Sunt oameni care nu ridică vocea, dar distrug, Care nu lovesc cu pumnul, dar lasă răni adânci. Și o fac repetat. Fără remușcare”, a precizat părintele Constantin Necula.
Când se căiesc
Astfel de oameni au nevoie de a se vedea pe ei înșiși. ”Cel mai periculos lucru la ei e că se cred îndreptățiți. Își justifică răutatea prin adevăr, dreptate, merit. Nu văd că au devenit exact ceea ce condamnă. Răul făcut cu intenție nu dispare, Ci se adună. Și într-o zi fiecare va sta față în față nu cu cei pe care i-a rănit. Ci cu adevărul despre sine. Iar această întâlnire nu poate fi dusă cu mască”.