Papa Benedict al XVI-lea a avertizat că cea mai mare ameninţare pentru Biserica Catolică este „păcatul intern”, nu persecuţiile care vin din exterior, potrivit BBC.
„Astăzi vedem într-un mod cu adevărat îngrozitor că cea mai gravă persecuţie a Bisericii nu vine de la adversarii externi, ci din păcatul intern al Bisericii”, a declarat el pentru presă, în timp ce se afla în avion spre Portugalia, unde va face o vizită de patru zile.
Anterior, criticii au acuzat Vaticanul că a încercat să dea vina pe media şi pe opozanţii Bisericii pentru scandalurile sexuale în care au fost implicaţi mai mulţi preoţi catolici.
Recomandările noastre