Pachetul 2 de măsuri fiscale, finalizat săptămâna aceasta

Pachetul 2 de măsuri fiscale, finalizat săptămâna aceastaSenatul României. Sursa foto: Mircea Abrudean/Facebook

Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a anunțat luni că pachetul 2 de reforme fiscal-bugetare ar putea fi definitivat în cursul acestei săptămâni. Acesta a subliniat că, din perspectiva sa, nu există motive care să conducă la o eventuală rupere a coaliției de guvernare. În același context, Biroul Permanent Național al PSD a hotărât în unanimitate, tot luni, reluarea participării la ședințele coaliției. Decizia a fost anunțată de vicepreședintele social-democrat Sorin Grindeanu, care a precizat că scopul revenirii este „reluarea discuțiilor privind măsurile restante din pachetul 2 de reforme fiscal-bugetare”.

Pachetul 2 de măsuri fiscale, finalizat săptămâna aceasta. Răspunsul lui Sorin Grindeanu

De asemenea, Abrudean a anunțat că sunt în curs negocieri între partidele din coaliția de guvernare pentru a ajunge la un consens privind Pachetul 2 de reforme. Oficialul a precizat că obiectivul este adoptarea acestui set de măsuri „în cel mai scurt timp”, posibil chiar până la finalul acestei săptămâni. „Vedem cum evoluează discuțiile”, a adăugat el.

Totodată, președintele Senatului a exclus posibilitatea unei rupturi în coaliție în perioada imediat următoare. Acesta a reamintit că actuala coaliție a fost formată recent și beneficiază de un program de guvernare votat cu o largă majoritate în Parlament. Programul include măsurile propuse în Pachetul 2, iar implementarea acestora rămâne o prioritate comună a partidelor aflate la guvernare.

„În Parlament e posibil să avem angajarea răspunderii, pe finalul săptămânii, în funcţie de evoluţia discuţiilor din coaliţie. Astăzi va avea loc o şedinţă a coaliţiei, aşa cum a fost deja anunţat. E îmbucurător că s-a reluat dialogul (...)  În funcţie de cum se derulează discuţiile, ca apoi să începem procedura parlamentară pentru asumarea răspunderii”, a explicat Mirecea Abrudean.

Mircea Abrudean

Sursa foto: Mircea Abrudean/Facebook

Sunt necesare mai multe clarificări în coaliția de guvernare

Președintele Senatului a declarat că în interiorul coaliției de guvernare mai există anumite aspecte care necesită lămuriri, însă acestea nu reprezintă divergențe majore sau diferențe ireconciliabile de viziune.

„Nu cred că sunt aspecte de reglat sau viziuni total diferite. Dar nu cred că sunt de necoagulat. Asta cred că trebuie să se întâmple în şedinţa coaliţiei, în discuţiile care vor avea loc, ca până la urmă să avem în Guvern un pachet aprobat - Guvern din care fac parte toate partidele din coaliţie”, a explicat președintele Senatului.

Acesta a accentuat că, în actualul context dificil pentru România, stabilitatea și echilibrul politic sunt esențiale. Potrivit lui, aprobarea unui pachet comun în cadrul Guvernului, din care fac parte toate partidele coaliției, reprezintă un pas necesar pentru continuitatea actului guvernamental.

PSD revine la ședințele coaliției pentru a discuta restanțele din Pachetul 2

Partidul Social Democrat a hotărât să revină la ședințele coaliției de guvernare, decizia fiind luată luni în unanimitate de Biroul Permanent Național. Potrivit declarațiilor făcute de liderul interimar al formațiunii, Sorin Grindeanu, discuțiile vor viza exclusiv punctele restante din  Pachetul 2 de măsuri fiscal-bugetare.

Sorin Grindeanu a precizat că problemele care necesită soluționare țin de zona fiscală și de administrație. El a menționat că în celelalte domenii incluse în pachet — precum eliminarea privilegiilor, sistemul de sănătate, legislația insolvenței sau măsurile propuse de Ministerul Muncii — nu există divergențe sau întârzieri semnificative.

„S-a votat în unanimitate ca PSD să revină la ședințele coaliției, pentru a discuta exclusiv despre restanțele pe care le avem în acest moment în pachetul 2 - restanțe care se referă la măsuri fiscale și restanțele de pe administrație. În toate celelalte domenii din pachetul 2 - cele care se referă la zona de eliminare a privilegiilor, la pachetul pe sănătate, la legea insolvenței, la propunerile care vin dinspre Ministerul Muncii - nu avem niciun fel de problemă. Vorbim de restanțe pe fiscal și pe administrație', a declarat Grindeanu, în conferință de presă de la sediul PSD.