Orientul dă în CLOCOT. Mai POATE opri OBAMA expansiunea Iranului? Yemen, prima TENTATIVĂ
- Radu Pădure
- 26 martie 2015, 18:37
Forțele navale egiptene au preluat controlul joi dimineață asupra strâmtorii Bab el Mandeb, pentru a o împiedica să cadă în mâinile Iranului.
Bab el Mandeb este o cale strategică de comunicare între Marea Roșie, Golful Aden și Canalul Suez. Potrivit surselor militare citate de Debka, forțele egiptene și-au deghizat acțiunea sub forma unei operațiuni împotriva piraților din zonă, finalizând astfel raidurile aeriene ale coaliției de zece state, conduse de Arabia Saudită asupra rebelilor houthi care încearcă să pună mâna pe putere în Yemen.
Toate aceste operațiuni semnalează începutul unei revolte a arabilor sunniți în Orient față de agresivitatea tot mai mare arătată de Iran în regiune. Teheranul, care sprijină masiv rebeliunea houthi (șiiți), în Yemen, și-a extins influența și în Irak, sub pretexul cooperării împotriva ISIS.
Administrația Obama a manifestat până acum toleranță față de tendințele expansioniste ale Iranului, fiind interesată mai ales de a ajunge cu acesta la o înțelegere cât mai rapidă în legătură cu programul nuclear al Teheranului.
De altfel, tot joi dimineața, Statele Unite au efectuat primul său raid aerian asupra Tikritului, ocupat de ISIS, înlocuind ajutorul dat până acum armatei irakiene de milițiile șiite ale Iranului.
Surse de la Washington citate de Debka menționează că Statele Unite încep să fie tot mai jenate de expansiunea Iranului în regiune, fapt din cauza căruia s-au deteriorat și relațiile cu Israelul. Se pare că forțele speciale șiite, temutele Brigăzi Al-Qods, conduse de generalul iranian Kassim Suleimani, s-au retras din teatrul de operațiuni de la Tikrit.
Ca urmare a acțiunii Arabiei Saudite (sprijinită de Statele Unite) au fost distruse mai multe puncte de apărare anti-aeriană și mai multe avioane militare ale houthi, impunând o vastă zonă no-fly deasupra Yemenului. Egiptul sprijină masiv acțiunea Riadului.
Surse din Golf au dezvăluit că Arabia Saudită a disponibilizat 100 de avioane de luptă trupe de 150.000 de oameni, dotate cu armament greu, pentru operațiunea de stopare a rebeliunii houthi în Yemen. Acestea sunt semne că după loviturile aeriene, Arabia Saudită pregătește o ofensivă importantă la sol, pentru a distruge definitiv potențialul militar al houthi.
Teheranul este acum deosebit de activ pe patru arene din Orientul Mijlociu: Siria, Irak, Yemen și Liban. În primele trei, a creat și finanțează masiv adevărate armate șiite.