Ordonanţa 50 va fi contestată la Curtea Constituţională

Ordonanţa 50 va fi contestată la Curtea Constituţională

După ce ordonanţa 50/2010 a fost votată pentru a fi valabilă numai creditelor noi nu şi celor în derulare, unii deputaţi au declarat că vor lua atitudine la Curtea Constituţională.

Deputatul PNL, Eugen Nicolăescu a declarat, că legea de adoptare a ordonanţei creditelor va fi contestată la Curtea Constituţională, pentru că există elemente de neconstituţionalitate.

"Modul în care s-a adoptat OUG 50 de către Comisia de buget, finanţe şi bănci şi, probabil, că şi la plen se va adopta la fel este din punctul nostru de vedere neconstituţional", a declarat deputatul, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, OUG 50 introduce discriminări, introduce de asemenea încălcări ale tratatului de aderare, introduce nepreluarea în legislaţia românească a tuturor prevederilor din directivele europene. În consecinţă, modalitatea aleasă de legiferare este anticonstituţională şi noi o vom contesta la curte", a adăugat Eugen Nicolăescu.

Ne puteți urmări și pe Google News