Părinţii şi-au pus copiii în pericol. Verificările făcute ca la carte de poliţiştii locali, cei de la departamentul special şi inspectorii, din cadrul Primăriei Sectorului 4 au descoperit nereguli în Parcul Orăşelul Copiilor. Au fost descoperite deficiențe incompatibile cu funcționarea în condiții de securitate și siguranță a respectivelor instalații de agrement, în măsura în care nu erau respectate cerințe esențiale impuse prin omologarea ISCIR, precum analiza de risc pentru exploatare și existența unui document care să permită amplasarea în legalitate a acestora pe domeniul public. „Siguranța cetățenilor este prioritară. Fac un apel la agenţii economici, să intre cât mai repede în legalitate,altfel voi fi nevoit să dispun sistarea permanentă a desfășurării activității. Îi rog pe părinţi să aibă grijă de copiii lor“, a declarat Daniel Băluţă, primarul Sectorului 4. Mulţi dintre comercianţi nu erau branşaţi legal la contoarele de curent. Dacă unul avea contractul, era legal, alţii se legau direct la el şi plăteau la comun.