Cartea mea despre Eminescu. Istoriile lui Alex Ştefănescu
Am deschis o dată un manual de literatură pentru elevi şi am nimerit la poezia „Floare albastră” a lui Eminescu. Admirabila poezie, simplă şi fermecătoare, era reprodusă în întregime, după...
Opinii și editoriale scrise de jurnaliștii EvZ, de colaboratori permanenți și de invitați, despre politica internă și internațională. Cele mai importante evenimente, comentate.
Am deschis o dată un manual de literatură pentru elevi şi am nimerit la poezia „Floare albastră” a lui Eminescu. Admirabila poezie, simplă şi fermecătoare, era reprodusă în întregime, după...
- Dacă iadul ar avea gust, cu siguranță ar fi amar. Cornel a rostit aceste ultime cuvinte și s-a așezat resemnat în boxa acuzaților. Cătușele puse de dimineață îi provocaseră...
Serviciul de Informații al Ucrainei, SBU, a dat publicității datele de speriat ale asasinatelor la comandă și răpirilor executate de către serviciile secrete ruse pe teritoriul ucrainean, în spatele liniei...
Încet-încet, astenia de toamnă și-a intrat în drepturi. Mulți dintre noi am devenit apatici social și moral într-o societate structural apatică. Și cel mai simplu ne este să dăm vina...
Un cititor care mă crede un fel de Leonardo da Vinci al postdecembrismului mă roagă să-l luminez în chestiunea Revoluției fiscale, cum li se zic, nu știu dacă elogios sau...
Tema zilelor noastre este una extrem de delicată: a răspunde sau a nu răspunde... Cine, cât și cum să răspundă și pentru ce? Ce vor politicienii? Nici ei nu știu...
A început de duminică turneul est-asiatic al lui Donald Trump. Presa a insistat asupra întâlnirii cu Vladimir Putin, din marja summitului APEC din Vietnam, în timp ce Moscova anunța, prin...
Pe 2 noiembrie 2017 la sediul CEPA din Washington D.C., Centrul pentru Analiza Politicilor Europene (CEPA) şi Centrul Pentru Participare Civică şi Democraţie (CPD) din cadrul Şcolii Naţionale de Studii...
Iisus are părul ondulat, bicepși conturați și pieptul gol îngrijit epilat. Seamănă cu Brad Pitt în Troia. Privirea lui blândă dar fermă o fixează pe Hillary. Fosta Primă Doamnă este...
Isaiah Berlin îşi începe celebrul eseu din 1953 „The Hedgehog and the Fox. An Essay on Tolstoy’s View of History”, despre gîndirea lui Tolstoi asupra istoriei – aşa cum reiese...
După așezarea cărților și a taberelor, conflictul mocnit din Orientul Mijlociu între Iranul șiit și Arabia Saudită sunită a izbucnit. Prin intermediari, părțile se confruntau deja de ceva vreme, dar...
După modelul lui Ion Cristoiu, de câteva zile mă documentez asupra Chișinăului pentru că voi fi prezent între 20 și 22 noiembrie la Academia de Ştiinţe a Republicii Moldova, la...
Duminică, 5 noiembrie 2017, seara, în București și în alte locuri din țară s-au desfășurat manifestații de protest neautorizate, sorcovite, ca și alte acțiuni anterioare, drept expresii ale nemulțumirii populare...
Atunci când am început să scriu despre Operațiunea „Noi suntem Statul”, am făcut- o având în cap să nu amestec amintirile personale cu anchetele jurnalistice. Fiind un apropiat, în calitate...
În urmă cu nici o lună, Vladimir Putin, Președintele Federației Ruse, a emis decretul prin care acceptă formal serviciul de apărare privată cu cetățeni străini, respectiv consacră armata de mercenari...
Conform DSM V, cleptomania este o tulburare caracterizată prin problema auto- controlului emoțional și comportamental. Cu alte cuvinte, este o afecțiune în care pacientul nu poate rezistă tentației sau impulsului...